Web Analytics

Coronavirus, valul doi surprinde Europa

de | 18.10.2020 22:11 | Actualitate

Aşteptat încă de la începutul toamnei, valul doi al pandemiei a reuşit să surprindă majoritatea statelor. Recordurile de îmbolnăviri pentru 24 de ore cad unul după altul, iar guvernele, după experienţa din primăvară, nu mai sunt atât de grăbite să instituie starea de urgenţă. Comisia Europeană a atenţionat că statele membre ale Uniunii Europene sunt nepregătite pentru un nou val de infecţii cu COVID-19 şi a recomandat măsuri comune pentru scoaterea pe piaţă a noilor vaccinuri atunci când ele devin disponibile. „‘În timp ce evoluţia pandemiei revine la nivelurile din luna martie, starea pregătirii noastre – nu”, a declarat vicepreşedintele CE pentru promovarea modului de viaţă european, Margaritis Schinas, care a solicitat statelor membre să adopte o strategie comună pentru noua fază a pandemiei şi să evite „‘cacofonia” diverselor măsuri naţionale care a caracterizat primele luni ale crizei pe continentul european. Europa înregistrează zilnic aproximativ 100.000 de noi cazuri de COVID-19, indicator aproape dublu decât valoarea din SUA, unde se consemnează peste 51.000 de noi cazuri în fiecare zi. Testarea unor vaccinuri anti-COVID avansează, primele doze putând fi disponibile, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, către finalul acestui an. În acest context, Bruxellesul le cere ţărilor membre să pregătească planuri de vaccinare. Politica de sănătate este domeniu de competenţă naţională în UE, iar Comisia Europeană poate face doar recomandări pentru adoptarea unor măsuri comune. Spitalele şi centrele de vaccinare ar trebui să aibă personal suficient, pregătit şi dotat cu echipamentele necesare, a atenţionat executivul comunitar. Vaccinurile ar trebui să fie disponibile în primul rând celor mai vulnerabile categorii, printre care personalului din domeniul asistenţei medicale, lucrătorilor din centrele de asistenţă pe termen lung, persoanelor cu vârste peste 60 de ani, persoanelor cu boli cronice, lucrătorilor din sectoare esenţiale şi oamenilor din categorii socio-economice dezavantajate. Potrivit unei estimări făcute de Comisia Europeană în luna iulie, numărul persoanelor aparţinând „‘categoriilor prioritare” ar putea depăşi 200 de milioane, dintr-o populaţie totală a UE de 450 de milioane de locuitori. Raportările zilnice sunt chiar alarmante. Ieri, Polonia a raportat un număr record de noi infecţii cu coronavirus pentru a doua zi consecutiv, înregistrând 8.099 de cazuri în 24 de ore, conform datelor publicate de Ministerul Sănătăţii. De asemenea, Germania a raportat 6.638 de noi cazuri de coronavirus în 24 de ore, o cifră record înregistrată de la izbucnirea pandemiei.

Aceste informaţii survin la doar câteva ore după anunţarea de noi restricţii în cele 16 landuri federale. Precedentul bilanţ cu cel mai mare număr de contaminări zilnice datează din 28 martie, cu 6.294 de cazuri. Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat că vor fi impuse măsuri de interdicţie a circulaţiei pe timp de noapte în Paris şi alte oraşe mari, pentru a reduce răspândirea epidemiei.

Măsurile vor intra în vigoare sâmbătă şi vor rămâne în vigoare timp de patru săptămâni, a mai spus preşedintele. În ţara noastră pentru a doua zi la rând s-au raportat peste 4000 de noi cazuri.

Articol preluat din ziarul bursa.ro

Articol scris de Cristian Vasile

Distribuie!

0 Comentarii