Web Analytics
scris luni, 25.03.2024

Cornel Dinicu, patronul de la Ferma Dacilor, scapă de arestul la domiciliu

Cornel Dinicu, patronul complexului turistic Ferma Dacilor, scapă de arestul la domiciliu. Acesta va fi cercetat sub control judiciar, a decis, luni, Judecătoria Ploieşti. Decizia nu este definitivă.

Cornel Dinicu, patronul de la Ferma Dacilor, scapă de arestul la domiciliu

Citește și: Teribilism în Argeș. Conducea cu 123km/h în localitate


Potrivit portalului instanţelor de judecată, magistraţii au respins propunerea procurorilor de prelungire a arestului la domiciliu în cazul lui Dinicu şi au înlocuit această măsură preventivă cu măsursa controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, conform Agerpres.
Iniţial, Cornel Dinicu, acuzat de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru, a fost arestat preventiv la începutul lunii ianuarie, iar de la data de 1 februarie se află în arest la domiciliu. Administratorii complexului turistic – Cornel Dinicu,Vitomir Adrian Ristin şi Adelina Elena Ilie – sunt acuzaţi de distrugere din culpă, în urma incendiului devastator soldat cu opt morţi, între care trei copii, care s-a produs în dimineaţa zilei de 26 decembrie 2023, la Ferma Dacilor.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Reluăm campania ziarului după Anul Nou

Fiindcă suntem în decembrie, o lună a sărbătorilor de iarnă, oprim campania noastră „Îl are pe conștiință directorul Armand Chiriloiu pe inginerul...

Cin’ să fie din PSD Argeş?

Necunoscute sunt căile campaniei electorale (eșuate deja) a lui Daniel Băluță, inclusiv pe filiera PSD Argeș. De altfel, la ședința de luni de la...