Web Analytics

Corbeni: Băut fiind a căzut cu mopedul pe partea carosabilă și și-a accidentat pasagera

de | 8.06.2020 15:03 | Actualitate

 

În cursul serii de ieri, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Curtea de Argeş au fost sesizaţi cu privire la producerea unui eveniment rutier pe raza localității Corbeni.

Din verificări s-a stabilit că un bărbat de 50 de ani, din comuna Corbeni, care conducea un moped pe raza localităţii de domiciliu, pe fondul consumului de alcool, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a căzut pe partea carosabilă.

În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Totodată, din verificări s-a stabilit că mopedul nu era înmatriculat sau înregistrat. Din eveniment a rezultat şi rănirea uşoară a unei femei de 54 de ani, din aceeaşi localitate, pasageră pe moped. În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 196, 334 şi 336 din Codul Penal.

Articol scris de Marius Ionel

Distribuie!

0 Comentarii

Ultimele articole