Web Analytics

articol scris vineri, 22 septembrie 2017

Contabila Spitalului Judeţean Argeş şi complicii săi, reţinuţi de procurorii DIICOT

5 amalia dumitrascu

5 amalia dumitrascuAmalia Dumitrașcu, contabila Spitalului Judeţean Argeş, şi administratorii societăţii Rivertex Project SRL, Nicolae Iordache şi Cătălin Iordache, au fost reţinuţi de procurorii Serviciului Teritorial Pitești al DIICOT, într-un dosar privind prejudicierea unităţii spitaliceşti cu 4 milioane de lei. Cei trei urmează să fie prezentaţi, vineri, în fața instanței cu propunere de arestare preventivă.

În acelaşi dosar au vut loc, joi dimineaţă, şase percheziţii domiciliare ale procurorilor DIICOT și ofițerilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, patru în municipiul Pitești și două în orașul Ștefănești.
Potrivit anchetatorilor, începând cu luna noiembrie 2012, cele trei persoane fizice și o societate comercială au constituit un grup infracțional organizat, ce a funcționat până la sfârșitul lunii martie 2017, în scopul delapidării cu consecințe deosebit de grave a unei unități medicale.
Contabila Amalia Dumitrașcu a transferat, în cinci ani, aproximativ 40 de miliarde lei vechi din bugetul Spitalului Județean Argeș în conturile firmei de textile SC Rivertex Project SRL, fără ca nimeni din conducerea unității sanitare să observe. Economista se ocupa de relația cu furnizorii și avea printre atribuţiile de serviciu întocmirea ordinelor de plată către aceștia. Contabila ar fi completat astfel, în perioada 2012 – 2017, 70 de ordine de plată, în baza cărora a fost transferată în conturile firmei Rivertex Project SRL, suma totală de 3.988.688 de lei. Contabila își alegea un furnizor real al Spitalului Județean și plătea prima factură către acesta. După câteva luni de la plata facturii respective, Amalia Dumitrașcu le băga pe sub nas șefilor factura deja plătită, cu numele real al furnizorului, însă contul firmei SC Rivertex Project SRL. Practic, factura mai era plătită încă o dată, însă banii ajungeau de această dată în contul societății din Ștefănești. Imediat după ce sumele respective erau transferate în contul firmei, banii erau retrași în numerar de către membrii grupării.
Procurorii DIICOT efectuează, față de cele trei persoane și față de societatea comercială, cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și delapidare cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată. În același dosar se efectuează urmărirea penală „in rem” pentru săvârșirea infracțiunii de perturbare a funcționării sistemelor informatice, care a constat în faptul că documentele întocmite în fals și datele din acestea au fost introduse în sistemul electronic de evidențe contabile a spitalului, ceea ce a dus la alterarea în mod grav a evidențelor și rezultatelor financiare ale unității spitalicești.

Distribuie!

0 Comentarii

Prosumatorii vor primi lunar banii pentru energia livrată în rețea. Surplusul va putea reduce și facturile la gaze

Aproape 400.000 de români care produc energie electrică cu ajutorul panourilor fotovoltaice ar urma să beneficieze de noi reguli privind […] Citește!

Kylian Mbappé ar putea rata meciul Franței cu Italia. Probleme medicale pentru căpitanul naționalei

Naționala Franței ar putea evolua fără Kylian Mbappé în partida cu Italia, după ce atacantul lui Real Madrid a acuzat […] Citește!

Schimbare majoră în Justiție: Numărul parchetelor ar putea scădea de la 175 la doar 41

Ministerul Justiției pregătește una dintre cele mai importante reorganizări ale sistemului de parchete din România. Potrivit unui proiect de lege […] Citește!

Fotbalist de 22 de ani, mort subit după ce a suferit un stop cardiac la antrenament

Fotbalul francez este în doliu după moartea lui Wanis Honsor, un tânăr jucător în vârstă de numai 22 de ani. […] Citește!

Fratele lui Viktor Orbán, arestat preventiv pentru trafic de migranți. Reacția fostului premier: „Ținta sunt eu!”

Fratele mai mic al fostului premier ungar Viktor Orbán, Áron Orbán, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind […] Citește!

Harghita: Peste 120 de muniții neexplodate, distruse de pirotehniști. Avertismentul pompierilor

O operațiune de distrugere a muniției neexplodate a avut loc miercuri, 11 noiembrie, în județul Harghita. Specialiștii pirotehnici ai Inspectoratului […] Citește!

Se pregătesc restricții de energie în România? Ministerul Energiei anunță ce s-ar putea întâmpla cu marii consumatori în această iarnă

Marile companii din România care consumă cantități importante de energie electrică ar putea fi nevoite să își reducă temporar consumul […] Citește!

Orașul din România care a întrecut Geneva și Reykjavik într-un top european! Sighișoara, printre cele mai frumoase 100 de destinații în 2026

Unul dintre cele mai cunoscute orașe medievale din România a reușit să atragă din nou atenția la nivel internațional. Sighișoara, […] Citește!

Furtuna Charles a paralizat Portugalia: Sute de zboruri anulate, școli și magazine închise

Portugalia se confruntă miercuri, 11 noiembrie 2026, cu un nou episod de vreme extremă, după ce furtuna Charles a ajuns […] Citește!

Pitești. Târg de adopții în premieră, în Piața Vasile Milea

Piteștiul devine, pentru trei zile, locul în care iubitorii de animale pot face o faptă bună și, poate, își pot […] Citește!

Scandalul cabanelor Romsilva: investiții consistente, venituri neclare și acuzații privind folosirea lor în interesul unor baroni locali

Fosta ministră a Mediului, Diana Buzoianu (USR), a atras atenția asupra situației financiare a mai multor cabane în care Romsilva […] Citește!

„Culori de pace” și frumusețea satului românesc, într-o nouă expoziție de pictură la Muzeul Golești

Muzeul Golești găzduiește, în perioada 11 noiembrie – 15 decembrie 2026, expoziția „Culori de pace”, un eveniment artistic dedicat sensibilității, […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

O reformă administrativă care nu va avea loc

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete