Web Analytics
scris luni, 29.05.2017

Constantin Nicolescu este în libertate

nicolescu liberDe curând a fost publicată sentința prin care fostul președinte al Consiliului Județean Argeș, Constantin Nicolescu, a fost eliberat din închisoare!

Constantin Nicolescu este în libertate

Nicolescu a intrat în Penitenciarul Colibași în anul 2015, fiind condamnat, in Dosarul Școlilor, la 7 ani și 8 luni de inchisoare cu executare. Conform legii, având peste 60 de ani, acesta a fost obligat să execute minim o treime din pedeapsă din perioada condamnării.

Conform sentinței anunțate, Tribunalul Argeș, prin Completul reprezentat de judecătorul Marius Dumitrescu, a decis că cererea de eliberare condiționată respectă prevederile legii și a stabilit că fostul președinte al Consiliului Județean poate părăsi închisoarea.

Iată în cele ce urmează sentința Tribunalului Argeș:

”Admite contestaţia declarată de condamnatul NICOLESCU CONSTANTIN împotriva sentinţei penale nr. 763 din data de 19.04.2017 pronunţată de Judecătoria Piteşti în dosarul nr. 6901/280/2017. Desfiinţează în parte sentinţa, iar pe fond admite propunerea şi dispune liberarea condiţionată a contestatorului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 675 din data de 05.02.2015 emis de Tribunalul Bucureşti –Secţia I Penală în dosarul nr. 2541/109/2011. Menţine în rest dispoziţiile sentinţei. Cheltuielile judiciare în contestaţie rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 mai 2017, la Tribunalul Argeş secţia penală”.

M.I.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

De la Crin, la cer senin…

La PSD Argeș, se schimbă obiceiurile de consum în materie de insucces. Înfrângerea a devenit pretext motivațional. Nu e rușine, ci, dimpotrivă,...

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...