Constantin Cotimanis: „Nu amestecăm manageriatul. Oi fi eu nepriceput, dar nu sunt hoţ!”

# „Am fost acuzat că e cam multă boemie aici, în teatru. Poate părea multă boemie după ce a fost jandarmerie”

# „Decorul la piesa «Opt femei» a fost plătit și a fost evaluat în regimul trecut, cum se întâmplă cu majoritatea proiectelor”, spune Cotimanis despre prețul de 1,5 miliarde lei vechi angajat pe vremea lui Nicolae Poghirc

# „Nu poate să coste un copac din placaj 22 de milioane lei vechi, leafa unui actor debutant”, mai spune managerul de la „Davila” despre prețul exorbitant al unui alt decor moștenit din vremea lui Nicolae Poghirc

A făcut vâlvă informația prezentată în ziarul nostru, săptămâna trecută, despre faptul că pentru piesa „Opt femei”, care este pregătită la Teatrul „Al. Davila”, decorul și costumele comandate unei firme din București au costat 150.000 lei.

Managerul teatrului, Constantin Cotimanis, a dorit să ne explice care este, de fapt, povestea decorului pentru «Opt Femei», o comedie polițistă încă în lucru. Adevărul este că acest contract a fost semnat pe vremea fostului manager Nicolae Poghirc. „Adaos la decorul care a fost înainte, pentru că aveam nevoie de niște elemente care n-au fost construite, la decorul de la «Opt femei», participarea mea la acest decor, sub mandatul meu, sunt două taburete făcute din două tuburi pe care le-am găsit la gunoiul teatrului, cu niște catifea găsită la gunoi, pe care am dat-o la curățat; scaunul ăsta și el a fost aruncat, nu știu, în dușmănie – eu nu aș fi aruncat așa ceva – și scaunul acesta a fost recuperat. Era fără căptușeală și făcut de tapițerul nostru. Scaunul acela, dacă îl ai acasă, nu-l arunci. Chiar nu sunt bani, nu ni se mai dau bani, bradul acesta l-am adus noi de acasă”, ne-a arătat managerul, când l-am vizitat la teatru.

Pentru restul elementelor de decor (flori, pantofi etc.), teatrul mai avea nevoie de suma de 6.000 lei, însă CJ Argeș a aprobat doar 1.000 lei. Potrivit noului manager, la teatru s-a desfășurat deja un audit. „A fost, s-a desfășurat un audit, care a fost de când am venit eu aici. Lucrurile sunt destul de limpezi, dar cred că trebuie făcut un control mai amănunțit. O să mă consult și cu cei de la CJ, pentru că lucrurile trebuie limpezite. Am venit, am făcut curat, dar se pare că pe dedesubt, pe sub preșuri, în inima teatrului a rămas un soi de vânzoleală. Nu mă pricep să fac, dar sper să am adjuncți buni, oameni care să mă ajute”.

De când s-a schimbat conducerea la teatru, mai mulți angajați care fuseseră dați afară pe vremea fostului manager Nicolae Poghirc s-au întors. De exemplu, George Diaconescu (fostul șef al secției „Revistă”) și dansatoarea Andreea Dragnea. Cotimanis spune că au fost 25 de procese când a preluat conducerea teatrului și mai sunt încă 2. „Teatrul a plătit daune în urmă, salarii pierdute, sunt miliarde pierdute numai pe procesomania asta”. Și atmosfera de la teatru s-a schimbat. „Este extrem de plăcută, pot depune mărturie oamenii. Nu mai vin cu spaimă la muncă. Am fost acuzat că e cam multă boemie aici, în teatru. Poate părea multă boemie după ce a fost jandarmerie. Teatrul înseamnă boemie, boerie, nu înseamnă hoție, jandarmerie. Așa văd eu teatrul, oamenii să vină cu zâmbetul pe buze, pentru că numai o stare bună de spirit a artistului poate să transmită o stare bună spectatorului”. Cât despre publicul din Pitești, acesta este „o minune”, spune Cotimanis, „pentru că orașul este mic, iar baza publicului de teatru este cam aceeași, iar noi am reușit să adunăm public tânăr și de la ieșitul în stradă. «Old Love», pe care îl jucăm de trei ani și ceva, se joacă cu sală plină și replici de-ale mele și d-ale Iuliei le spune publicul din sală, parcă sunt chestii de refren și ne aplaudăm. Este un spectacol interactiv”.

# Pe 24 martie se împlinește un an de când ați venit la conducerea teatrului. Cum a fost acest an pentru dvs. și pentru teatru?
– A fost un an interesant, și greu, și ușor. E un an în care ne-a ajutat Dumnezeu să mai facem curățenie în teatrul ăsta, pentru că ce am găsit a fost un șantier continuu. Locul în care luăm interviul arată destul de bine, intrarea spectatorilor, chiar am fost lăudați pentru asta. În rest, am stat acasă, am pregătit piese, chiar am repetat. În plină pandemie, când nu aveam voie să intrăm în teatru, am organizat Festivalul DaFeSt (Festivalul Internațional al Teatrului de Studio, din 28 noiembrie – 5 decembrie 2020, n. r.), care a fost un succes. Ne-am întâlnit cu oameni de aici, din Pitești, cu persoane destul de importante pentru viața socială, care mi-au spus că urmăresc teatrul și au urmărit și festivalul de teatru și că, din punct de vedere tehnic și chiar prin anumite selecții pe care le-am avut, am fost deasupra Festivalului Național de Teatru. M-a bucurat și chestia asta. Prezența noastră a fost mai mult ca oricând pe net. Am lucrat acasă, am repetat, ne-am îngrijit, am fost prezenți, când vremea permitea, în stradă, în Zăvoi, la Grădina de Vară. Deci, am muncit. Cineva mi-a spus de ce n-am băgat în șomaj tehnic instituția. Cum poți să bagi o instituție în șomaj tehnic când îi pui pe angajaţi să iasă în stradă? N-ai cum să îi mai chemi dacă sunt în șomaj tehnic. În afară de asta, ne-a făcut foarte bine, pentru că am avut un contact nemijlocit cu publicul și s-a bucurat mult să ne poată atinge cu distanța socială, cu sufletul. La asta nu vom renunța. Am anunțat și la Consiliul Județean. Acum, că ne-ați scos în stradă, am cucerit strada! Vom rămâne și în teatru, și în stradă. Strada e locul de unde îți inviți spectatorul să intre în clădirea teatrului. Asta am descoperit și nu vom renunța la chestia asta. An greu, în mare, un an greu.

„Eu iubesc teatrul și n-aș face rău teatrului nici din punct de vedere economic, nici psihologic, nici artistic!”

# Ce proiecte pregătiți pentru perioada următoare?
– Pregătim piesa „Opt Femei”, care se chinuie de vreo trei ani să iasă, n-a ieșit, cu un decor care a costat destul de mult. Și țin neapărat să vă anunț, că în ziarul vostru a apărut, numai că decorul a fost plătit și a fost evaluat în regimul trecut, cum se întâmplă cu majoritatea proiectelor. Ceea ce am reușit de când am venit, fiind bani puțini, să încheiem niște contracte pe viitoare piese. Văzând cum s-au încheiat celelalte contracte, am redus, costă mult mai puțin și ca decor și tot. Avem de gând să facem cu atelierele noastre majoritatea proiectelor, atât timp cât nu sunt supertehnice sau necesită alte chestii complicate. Deja oamenii s-au bucurat că i-am pus la lucru. Avem în premieră recentă „Opt femei”, pe urmă avem un spectacol deosebit, „Talking Toilets”, a lui Botond Nagy, cu scenografia marelui Dragoș Buhagiar. Botond Nagy este un regizor pomenit la festivaluri internaționale și naționale, un regizor tânăr. Am scos „Cabaretul Cuvintelor”, o nouă premieră și o piesă cu care mă mândresc, „Un domn bătrân cu aripi enorme”, după nuvela lui Garcia Marquez, în regia lui „Lightwave Theatre Company”, Petru Stratulat și Cristina Ion, cărora eu le-am dat un Golden Buzz, acum câțiva ani, la Românii au Talent și care au ajuns în fazele finale, anul trecut, toamna, la America s Got Talent. Este un lucru extraordinar. Ei vor însemna baza teatrului pe „Așchiuță”, pentru copii, teatrul pe care îl văd că va fi unul dintre teatrele importante în România și Europa. Cu siguranță! O să vedeți, dacă timpul va mai avea răbdare, dacă nu ne va năpădi o nouă pandemie.
# Spuneați despre decorul care a costat 1,5 miliarde lei vechi că este de pe vremea fostului manager…
– Da și ăsta e unul dintre decorurile care au costat mediu. Caricatura aceea cu „Opt femei, 3 mucavale și nu știu ce” (articolul din Jurnalul, n.r.) are dreptate, aţi constatat, dar aţi aruncat spre mine, sunt mai vizibil decât fostul manager, și aţi zis hai să vedem ce greu e în teatru! Nu, eu iubesc teatrul și n-aș face rău nici din punct de vedere economic, nici psihologic, nici artistic teatrului! Iubesc lumea în care trăiesc, poate asta mă diferențiază de ceilalți. Îmi iubesc colegii, de fapt, iubesc omul, în general.

Citește și Exclusiv. Deficienţe incredibile constatate în raportul de audit. Cardul Teatrului Davila, permanent asupra managerului Poghirc. Cheltuieli fără documente justificative

Citește și Noi exemple de umilinţe şi abuzuri săvârşite de managerul Poghirc la Teatrul „Davila”. Scenograful Cristina Ciucu: „Am asistat la lucruri care erau strigătoare la cer”

Citește și Poghirc nu şi-a mai depus dosarul pentru postul de manager la „Davila”

Citește și Cotimanis e noul manager de la „Davila”. Încă o actriţă îl acuză pe Poghirc de hărţuire sexuală

„Ăsta n-a fost singurul decor la care s-a plătit foarte mult”

# Dar decorul a fost plătit și se află în teatru?
– Decorul a fost plătit. Acum, el n-a fost integral făcut, îl adaptăm, mai avem nevoie de niște mărgele pentru artiste, de niște pantofi. Știi ce e frumos? Că nu mai are regie, nu mai plătim regia (pentru piesa „Opt femei”), pentru că fac eu pentru prima oară regie. Este o provocare extraordinară. Și ca să nu mai plătim colaboratoare, care era la Constanța, în rolul lui Mami, ăleia bătrâne, intră Constantin Cotimanis. Voi juca o femeie bătrână. Dar ăsta nu e singurul decor la care s-a plătit foarte mult. Mai e un decor făcut chiar din două placaje, un copac, o streașină și un cub din placaj, care, surprinzător, mi-a venit să-l semnez (contractul semnat de fostul) şi care a costat 200 de milioane. L-am dat și eu la evaluat. Eu, priceput fiind, l-aș face în două zile, cu un prieten, probabil să mai țină de un colț al placajului, și a costat 200 de milioane, așa a semnat. Eu nu l-am semnat, cu toate că, legal, poate că aș fi forțat să îl semnez, dar nu poate să coste un copac din placaj 22 de milioane lei vechi, leafa unui actor debutant. Nu pot să dau leafa unui actor pentru un copac din placaj, este nedrept, nu e moral. Drept care nu-l voi semna și voi supune atenției Consiliului Județean toate proiectele vechi, pentru că trebuie să le vadă. Nu amestecăm manageriatul. Oi fi eu nepriceput, dar nu sunt hoț. Nu-mi permite educația, Constituția și morala.

„«Vine baciul și pune oile pe sârmă» e o sintagmă pe care am auzit-o, a pronunțat-o cineva din conducere. Şi am spus: «Actorii mei nu sunt oi, iar eu nu sunt baci»”

# Cum vedeți restructurarea instituțiilor de cultură? Ce veți face la teatru?
– Nu știu, acționăm în funcție de vremuri. Bugetul va fi mic, micșorat. E o situație generală, în toată țara. Cultura însă trebuie subvenționată, cultura nu aduce venit. Am făcut socoteala cu dl. Bughiu (vicepreședintele CJ care răspunde de Cultură, n.red.) și am ajuns la concluzia că noi, la venituri, avem 0,78% sau nu știu cât și, dacă am vinde biletul cu mai mult, care este obligatoriu 15 lei la teatru, e un preț de râs, probabil că am depăşi 1,2%. Deci vorbesc de încasări pe sală plină. Poți să te bucuri când îți pleacă spectatorii acasă pentru că nu mai au bilet? E o bucurie și o tristețe în același timp. În condițiile astea, noi am jucat cu sălile arhipline, 30%, 50% de vreo 2 săptămâni. Cum, a plecat lumea acasă? Da, și a plecat cu scandal. «Cum, n-avem dreptul să intrăm în teatrul nostru?!». M-a întristat. Drept care o să mărim numărul de spectacole. Sunt spectacole care sunt cerute. Spectacole de pe care scuturăm praful și le relansăm. Mai umblăm puțin la ele, la regie, la decor și le relansăm. Nu vom mai face 13 sau 16 spectacole, cât mi se pare că s-au făcut anul trecut, din care se mai joacă vreo câteva. De ce s-au făcut atâtea, cu regizori plătiți enorm? Nu contează, poate că asta ar trebui să intre în intimitatea teatrului, deși nu prea îmi vine, pentru că sunt banii piteștenilor, sunt banii spectatorilor și nu prea îți vine să transformi asta într-un lucru intim. Dar când ai un decor de placaj de 200 milioane, parcă îţi vine să strigi, să știe toată lumea!
Nu știu, am vorbit și cu dl. Mînzînă, că am auzit ca s-ar întoarce domnul care a fost înainte, că ăla era baci. „Vine baciul și pune oile pe sârmă” e o sintagmă pe care am auzit-o, a pronunțat-o cineva din conducere. Şi am spus: „Actorii mei nu sunt oi, iar eu nu sunt baci”. Accept pentru zootehnie, dar un teatru nu se conduce cu biciul, se conduce cu inima, cu sufletul, cu dragostea.

„Am ajuns de la 100 şi ceva de milioane, cât aveam de făcut cu colaboratorii, la 10 milioane lei”

# Mai aveți colaboratori, veți renunța la ei?
– E greu să renunți la colaboratori. Bineînțeles, am ajuns de la 100 și ceva de milioane, cât aveam de făcut cu colaboratorii, la 10 milioane lei. Am redus cât am putut. Acum mai avem vreo doi colaboratori, pentru că nu avem actori de vârstă sau sunt nepotriviți cu rolul. O mai avem pe Diana Bagdasar, care cred că vine de la Râmnicu Vâlcea și joacă aici. Sper să reușesc să conving CJ-ul să îi plătim benzina/motorina și repetițiile. Până acum, din 14 repetiții… Știi ce o să facă managerul ăsta Cotimanis? O să le ia acasă pe Diana și pe regizoarea secundă, am vorbit cu Iulia, nevasta mea, le luăm acasă, le ținem la noi, chiar dacă teatrul n-are bani să le achite cazarea, și le plătim motorina. Fac efortul ăsta financiar pentru că mi-l permit. Nu iau bani de la teatru, n-am de gând să fur de la teatru, nu pot! Eu aș băga o lege foarte dură pentru cei care bagă mâna în avutul obștesc, dură de tot. Un hoț de buzunare care trece prin autobuz și fură din buzunar, e una, o fi și ăla amărât, dar când tu îi predai banii unuia să îi chibzuiască și el și-i însușește, te apucă disperarea.

„Teatrul de păpuşi «Aşchiuţă» o va lua înainte, în opinia mea…”

# Am auzit că ar fi actori și regizori care nu au mai avut activitate…
– Îl avem pe Bogdan Cioabă (regizor, n.red.), atât, și acum, angajat recent, pe marele nostru regizor de teatru de păpuși și creator de teatru Radu Dinulescu, care e o prezență anuală la „Avignon”. E unul dintre marii noștri făuritori de teatru de păpuși. Teatrul de păpuși „Așchiuță” o va lua înainte, în opinia mea, cu Radu Dinulescu și cu „Lightwave Theatre Company”, Petru Stratulat și Cristina Ion. Această combinație nu o are nimeni, dar o putem avea noi. Iar teatrul de păpuși nu înseamnă doar pentru copii, ci teatru și pentru copii și pentru adulți sau doar pentru copii, doar pentru adulți. Mișcarea teatrală a teatrelor de păpuși mondială este extrem de diversă. Există teatru în care îți pui ochelari și vezi 3D, 4D. Avem de gând să facem chestia asta la Pitești și nici nu costă mult.
# Și, în rest, toți actorii sunt implicați în activități?
– Nu toți, niciodată nu vei găsi un teatru în care toți actorii să fie implicați, sunt foarte mulți, mai mulți decât erau înainte. Sala Studio a noastră va fi dedicată actorilor care au un cuvânt de spus pentru lume, societate, care au chestii de dezvăluit. Am de gând la sala mică să facem recitaluri actoricești, pentru cei care se simt nejucați. Eu n-aș îndrăzni niciodată să intru într-o distribuție și să impun un actor, de aceea se fac castinguri și trebuie făcute castinguri și oferită șansa fiecărui actor. Spun că nu avem actorii de la București, dar îi avem pe cei de la Pitești. Orice om este în sine un diamant, uneori șlefuit, alteori neșlefuit. Șansa în teatru înseamnă să ți-o mai ofere și cineva. Eu sunt un actor care intră cu emoții pe scenă. Poate nu se vede, dar am emoții la fiecare spectacol. Voi oferi șansa colegilor mei să aibă recitaluri și piese de doi, chestii care nu costă foarte mult, dar implică foarte mult suflet, piese de 2-3 personaje. Poți face astfel de piese și pentru export sau pentru plecat cu ele în țară. Dacă le faci nonverbale, poți să pleci cu ele în străinătate la festivaluri, principalul e să vrei și eu vreau.

„Nu-i normal să te ponteze aici, dacă se cere pontaj de 8 ore, şi tu să fii la Viena”

# Sunt angajați ai teatrului plecați în străinătate?
– Da, Miruna Varodi. Am vorbit cu ea. Asta a fost situația ei. Copilul trăiește la Viena și face școală la Viena. Ea a zis că s-a interesat la 2-3 avocați și i-au spus că poate să fie și în Honolulu, dacă atunci când te cheamă la serviciu ca scenografă (te prezinți, n.r.)… nu trebuie să fii prezentă zilnic. Știu că noi avem o meserie deschisă și că poți să fii la teatru atunci când ai treabă la teatru. Habar n-am. Miruna a venit de câte ori am chemat-o. A făcut 2-3-4 scenografii în regimul trecut și eu așa am moștenit-o, vieneză. Nu-i normal să te ponteze aici, dacă se cere pontaj de 8 ore, și tu să fii la Viena. Drept care ea va intra într-un stand-by. Să-i păstrăm postul? Nu știu, mă consult și eu cu Consiliul Județean, ca să vedem care e legea. Să discute avocații între ei, este o chestie strict avocățească.
# Și în America?
– Plecat așa, dus până în America și întors, asta e foarte bine pentru artiști. Cum să oprești pe cineva să plece în America? A plecat Ada mea (Ada Dumitru, fiica actriței Iulia Dumitru, n. red.) în America, pe perioada când n-a avut… (teatru, n. red.). Ada e o actriță care trăiește pentru teatru. Apropo, din America a făcut o bună parte din interviuri, festivaluri și din toate astea. Ea montează tot ce ai văzut la DaFeSt, toate interviurile cu drone. Și-a închiriat ea, n-a plătit teatrul. Și am făcut festivalul ăsta de care suntem tare mândri! Ada montează, stă nopțile și montează, este foarte pricepută, sunt foarte mândru de ea. Ada a plecat la niște cursuri în America. I-a lăsat pe ăia pe afară. «Da’ ce școală de teatru în lume ai făcut?». «Școala personală a sufletului meu». Făcea lucrurile atât de bine, încât n-o găseau. Sunt profesori pregătitori pentru mari actori din Statele Unite. Și participă, dar prezența ei nu este acolo, este de aici, pe net. «Am ședință», oprește și face niște videoclipuri deosebite, dar prezența ei pe net este foarte spectaculoasă.
# Ideea era că sunt plecați acolo și sunt plătiți de Teatrul „Davila”…
– Chestia asta trebuie văzută, am vorbit și cu domnul Bughiu și cu Roxana Stoenescu (directorul Direcției de Cultură și Relații Internaționale din cadrul Consiliului Județean, n.red.) și vom vedea cam care este treaba legală. Până una alta, va fi în concediu fără plată Miruna Varodi.