Web Analytics

Consiliul Judeţean Argeş a finalizat semnarea contractelor finanţate prin PNDL II

de | 20.12.2017 21:42 | Politica si Administratie

01 cj argesLuni, 18 decembrie, președintele Consiliului Județean Argeș, Dan Manu, a semnat la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene ultimele cinci contracte, din cele nouă ale Consiliului Județean Argeș, finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală 2017 – 2020.
Este vorba de investiții care vizează infrastructura rutieră a judeţului Argeş și anume:
1. Modernizare DJ 703 B Morăreşti – Uda, km 17+753-20+253, L=2,5km, în comuna Uda – 10.111.010 lei
2. Modernizare DJ 702 A Ciupa – Răteşti, km 33+030-35+696 – 4.759.759 lei
3. Pod pe DJ 741 Piteşti – Valea Mare – Făgetu – Mioveni, km 2+060, peste pârâul Valea Mare (Ploscaru), la Ştefăneşti – 2.796.920 lei
4. Pod pe DJ 731 B Sămara – Băbana – Cocu, km 3+964 peste pârâul Vârtop, L=24m, în comuna Băbana – 2.956.770 lei
5. Pod pe DJ 703 H Curtea de Argeş (DN 7 C) – Valea Danului – Cepari, km 0+597, L=152m, în comuna Valea Danului – 12.351.800 lei

Astfel, Consiliul Județean Argeș a finalizat semnarea celor nouă contracte cu Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală 2017 – 2020.
În lunile octombrie și noiembrie 2017, președintele Dan Manu a semnat și primele patru contracte din cadrul aceluiași program:
1. „Modernizarea DJ 703B Şerbăneşti (DJ 659) – Siliştea, km 70+826, L = 7,416 kilometri, în comunele Rociu şi Căteasca”, în valoare de 14.779.218 lei
2. „Modernizare DJ 703B Costeşti (DN65A) – Şerbăneşti (DJ 659), km 60+325-68+783, L= 8,458 kilometri, la Costeşti şi la Rociu”, în valoare de 10.819.349 lei.
Prin asfaltarea şi modernizarea celor două drumuri judeţene, oraşul Costeşti şi localităţile din zonă vor avea legătură directă cu autostrada Bucureşti – Piteşti.
3. „Podul pe DJ 738 Jugur-Drăghici-Mihăești peste râul Târgului, km 21+900, în comuna Mihăești”. Valoarea totală a investiţiei este de 4.491.230 lei.
4. „Consolidarea și reabilitarea Spitalului Județean de Urgență Pitești” – este cel mai mare proiect al Consiliului Județean Argeș, cu o valoare totală de peste 78 de milioane de lei.
Suma totală a celor nouă contracte semnate de Consiliul Județean Argeș, finanțate prin PNDL II, este de peste 141 de milioane de lei. După semnarea contractelor următorul pas îl va reprezenta implementarea lor.
Programul Naţional de Dezvoltare Locală, coordonat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, stabileşte cadrul legal pentru implementarea unor proiecte de importanţă locală, care susţin dezvoltarea judeţelor prin realizarea unor lucrări care vizează infrastructura de utilităţi, rutieră, medicală şi de educaţie.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii