Web Analytics
scris joi, 06.01.2011

Consilierul Mircea Avram a ignorat criza inaugurându-şi noua vilă

Criză de criză, dar unii o duc chiar bine rău! Cazul consilierul local PSD de Rucăr, Mircea Avram, considerat a fi unul dintre bogaţii zonei prin averea obţinută pe seama Cooperativei de Consum Rucăr şi a Obştei Cascoe, dar şi de pe urma funcţiei de preşedinte al Băncii Cooperatiste „Piatra Craiului”, este atipic crizei: omul o duce atât de bine încât, recent, şi-a inaugurat noua vilă.  De unde atâta bănet? Păi de pe seama fotoliului pe care stă la Bancă şi din care Avram încasează lunar un salariu de peste 2.500 euro, venit la care se mai adună ceva firimituri, de câte o pâine, cum ar fi indemnizaţia de consilier local, plus „ciugulelile” de pe la Cooperativa de Consum Rucăr şi de pe lângă obştile localităţii. Aşa se pare că şi-a pus Mircea Avram ban cu ban, la sac, de a reuşit să-şi termine vila din Valea lui Maldăr pe care a inaugurat-o chiar înainte de Crăciun, cu un chef de-o să-l mai pomenească rucărenii şi la anul.
(Cheia Franceză)

Consilierul Mircea Avram a ignorat criza inaugurându-şi noua vilă

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

PSD Argeş n-a prins nimic la ofertă

Eclipsă totală în PSD Argeș. De lună, de soare, de vizibilitate. Deși Sorin Grindeanu a dat drumul la robinetul cu funcții și a umplut cada cu 20 de...

Din ediția tipărită