# Deşi Primăria Câmpulung geme de licenţiaţi în drept # Procesul vizează schimbarea viceprimarului Bogdan David, impus de PNL, cu cel al PSD, Liviu Țâroiu
După pierderea mandatului de către Călin Andrei, lupta pentru supremaţie în Primăria Câmpulung se înteţeşte. Demis şi înlocuit la finele anului trecut, viceprimarul PSD Liviu Ţâroiu a revenit în funcţie prin ordin prefectural, iar cazul face acum obiectul a două dosare în materia contencios administrativ. Unul dintre procese a fost declanşat de Instituţia prefectului, Consiliul Local fiind chemat în judecată pentru a i se cere anularea hotărârilor care l-au vizat pe Ţâroiu (demis) şi liberalul Bogdan David (ales viceprimar). Încă nu a fost stabilit primul termen de judecată la Tribunalul Argeş, dar liberalii din Câmpulung vor să-şi ia măsuri din timp. Astfel, deşi Consiliul Local are jurist, iar Primăria este plină de licenţiaţi în drept, o parte a aleşilor locali cere, prin vocea viceprimarului ales şi neinstalat în funcţie, angajarea unei case de avocatură care să-i reprezinte în cauza împotriva Prefecturii. Bogdan David a întocmit expunerea de motive în acest sens, iar propunerea va fi discutată în şedinţa de consiliu de mâine. Dacă se va accepta ideea, onorariile avocaţilor vor fi suportate din bugetul local.
Opţiunea liberalului David s-a îndreptat către Societatea Civilă Profesională de Avocaţi Postelnicescu, Nenu, Mihăilescu, din Piteşti, o asociere de pledanţi la bară binecunoscuţi în judeţ: Alin Gabriel Postelnicescu, Adriana Mihăilescu şi Carmen Constantina Nenu. C.I.B.
articol scris joi, 26 februarie 2015
Consilierii liberali musceleni vor să angajeze o casă de avocatură care să lupte cu Prefectura
Distribuie!
Tragedie în New York: O clădire cu trei etaje s-a prăbușit peste un șantier. Bilanțul victimelor a crescut, iar salvatorii caută dispăruți
Momente dramatice în cartierul Flatbush din Brooklyn, New York, unde o clădire cu trei etaje s-a prăbușit miercuri după-amiază, 11 […] Citește!
Captură de proporții la Nădlac: Aproximativ 4 milioane de țigarete de contrabandă, descoperite într-un camion
O cantitate impresionantă de țigarete fără timbru fiscal a fost descoperită de polițiști în apropierea frontierei de la Nădlac, județul […] Citește!
Se schimbă regulile în maternitățile din România. Nicușor Dan a promulgat legea care le oferă mamelor noi drepturi la naștere
Femeile însărcinate din România vor putea avea alături o persoană aleasă de ele pe întreaga durată a travaliului și a […] Citește!
Ștefan Popa, locul 4 la spadă la Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar
Ștefan Popa a încheiat pe locul al patrulea proba individuală masculină de spadă de la Jocurile Olimpice de Tineret de […] Citește!
Scandal financiar la Universitatea din București: Trei angajate, acuzate că au sustras peste 1,6 milioane de lei din taxele studenților
Trei angajate ale Universității din București sunt cercetate penal într-un dosar de delapidare, după ce procurorii au descoperit presupuse nereguli […] Citește!
Prosumatorii vor primi lunar banii pentru energia livrată în rețea. Surplusul va putea reduce și facturile la gaze
Aproape 400.000 de români care produc energie electrică cu ajutorul panourilor fotovoltaice ar urma să beneficieze de noi reguli privind […] Citește!
Kylian Mbappé ar putea rata meciul Franței cu Italia. Probleme medicale pentru căpitanul naționalei
Naționala Franței ar putea evolua fără Kylian Mbappé în partida cu Italia, după ce atacantul lui Real Madrid a acuzat […] Citește!
Schimbare majoră în Justiție: Numărul parchetelor ar putea scădea de la 175 la doar 41
Ministerul Justiției pregătește una dintre cele mai importante reorganizări ale sistemului de parchete din România. Potrivit unui proiect de lege […] Citește!
Fotbalist de 22 de ani, mort subit după ce a suferit un stop cardiac la antrenament
Fotbalul francez este în doliu după moartea lui Wanis Honsor, un tânăr jucător în vârstă de numai 22 de ani. […] Citește!
Fratele lui Viktor Orbán, arestat preventiv pentru trafic de migranți. Reacția fostului premier: „Ținta sunt eu!”
Fratele mai mic al fostului premier ungar Viktor Orbán, Áron Orbán, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind […] Citește!
Harghita: Peste 120 de muniții neexplodate, distruse de pirotehniști. Avertismentul pompierilor
O operațiune de distrugere a muniției neexplodate a avut loc miercuri, 11 noiembrie, în județul Harghita. Specialiștii pirotehnici ai Inspectoratului […] Citește!
Se pregătesc restricții de energie în România? Ministerul Energiei anunță ce s-ar putea întâmpla cu marii consumatori în această iarnă
Marile companii din România care consumă cantități importante de energie electrică ar putea fi nevoite să își reducă temporar consumul […] Citește!
Omul săptămânii
Opinie
Din ediția tipărită
Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare
Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!
Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook
Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!
Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului
Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!
După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş
Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!
Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean
Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!
Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil
Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!
Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung
După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!



























0 Comentarii