Şedinţa de constituire a noului Consiliu Local al municipiului Câmpulung a avut două părţi. Una oficial-festivă, în care s-a depus jurământul şi s-a ales viceprimarul, alta neoficial-distractivă, în care s-a depus efort pentru consumarea băuturilor alcoolice. Concentrarea a fost atât de puternică încât, la un moment dat, a fost afectată reţeaua de iluminat public. Becurile s-au stins, şi-au revenit, apoi iar au clipit şi, ambetate de căldură, au renunţat să mai dea lumină. Avaria a fost remediată relativ repede, în câteva ore, dar partea a doua a şedinţei de constituire a continuat, pentru mai multă siguranţă, până a apărut lumina zilei.
(ELECTRO-CUTARE)

Averi pierdute la Câmpulung
Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a...
0 Comentarii