Web Analytics
scris miercuri, 30.07.2025

Concordia Chiajna – Muscelul Câmpulung, sâmbătă, 2 august, în prima etapă din Liga 2

Divizionara secundă Muscelul Câmpulung se pregătește de noul sezon, urmând ca sâmbătă, 2 august, să dispute primul joc oficial. Adversara elevilor lui Alecsandru Popovici este Concordia Chiajna, iar disputa va avea loc în deplasare.

Concordia Chiajna – Muscelul Câmpulung, sâmbătă, 2 august, în prima etapă din Liga 2

Recent, Federația Română de Fotbal a organizat tragerea la sorți pentru stabilirea programului ediției regulare 2025-2026 a Ligii 2. Evenimentul a avut loc la Casa Fotbalului.

Noul sezon de Liga 2 este programat să înceapă în data de 2 august 2025.

În sezonul 2025-2026 al campionatului Liga 2 vor evolua 22 de echipe, așa cum a început și ediția trecută, însă care a avut parte de două abandonuri încă din sezonul regular, a echipelor Viitorul Pandurii Târgu Jiu și CS Mioveni.

Dintre echipele care iau startul în sezonul 2025/26, fără drept de promovare în prima ligă sunt: Steaua București, CSM Slatina, CS Afumați, CSC Șelimbăr, CSC Dumbrăvița, CS Dinamo București, CS Tunari, CSM Olimpia Satu Mare și CS Gloria Bistrița.

Programul primei etape a Ligii 2, ediția 2025-2026:

FC Voluntari – Metalul Buzău
CSM Slatina – CS Gloria Bistrița
CS Afumați – FC Bacău
Politehnica Iași – Ceahlăul Piatra Neamț
CS Tunari – Steaua București
Concordia Chiajna – AFC Câmpulung Muscel
CS Dinamo București – CSC Dumbrăvița
ACSM Reșița – CSM Olimpia Satu Mare
FC Bihor Oradea – CSC Șelimbăr
AFC ASA Târgu Mureș – ACS FC Corvinul Hunedoara
Chindia Târgoviște – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe.

Ediția 2025-2026 de Liga 2 este a doua în care vor lua start în campionat 22 de echipe și se va disputa în două faze, după cum urmează:

  • prima fază a competiţiei va consta într-un sezon regular, la care vor participa toate cele 22 de echipe şi în care vor juca fiecare cu fiecare o singură dată, cu un total de 21 etape.
  • a doua fază a competiţiei va consta într-un play-off şi un play-out, în care echipele vor fi repartizate pe baza clasamentului final al sezonului regular şi în care vor intra cu toate punctele acumulate până atunci.

În play-off, potrivit liga2.ro,  vor participa primele şase clasate, iar partidele se vor juca tur-retur, rezultând astfel încă 10 meciuri pentru fiecare formație. La finalul play-off-ului, primele două clasate vor promova direct în Liga 1, în timp ce ocupantele locurilor 3 și 4 vor disputa un meci de baraj cu locurile 8 și 7 din play-out-ul SuperLigii, după următoarea schemă:

  • Locul 3 din Liga 2 contra locului 8 din play-out-ul SuperLigii
  • Locul 4 din Liga 2 contra locului 7 din play-out-ul SuperLigii

În play-out vor participa celelalte 16 echipe rămase, împărţite în două grupe, A şi B, cu câte opt echipe fiecare. În grupa A vor evolua echipele clasate la finalul sezonului regular pe locurile 7, 10, 11, 14, 15, 18, 19 și 22 iar în grupa B vor evolua echipele de pe locurile 8, 9, 12, 13, 16, 17, 20 și 21.

Participantele din fiecare grupă vor juca între ele o singură dată, rezultând un program de şapte etape şi șapte meciuri pentru fiecare echipă.

Din fiecare grupă a play-out-ului vor retrograda direct echipele clasate pe locurile 7 şi 8, în timp ce ocupantele locului 6 din fiecare grupă vor juca un meci de baraj în dublă manşă pentru menţinerea în Liga 2. Echipa gazdă din manşa tur a barajului va fi echipa din grupa A.

Dacă se retrag echipe în timpul sezonului regular, numărul de retrogradate se va micșora corespunzător, însă împărțirea în cele două grupe se va face în același mod, luând în considerare locurile echipelor retrase ca fiind ultimele.

Citește și: FC Argeș – Csikszereda, sâmbătă, 2 august, de la ora 18.30, în etapa a patra din Superliga

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită