Web Analytics
scris miercuri, 18.12.2013

Concert vocal-simfonic de Crăciun la Filarmonică

Filarmonica Piteşti organizează joi, 19 decembrie, de la ora 19.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor, concertul vocal-simfonic de Crăciun, susţinut de orchestra simfonică a instituţiei, dirijorul Mihail Ştefănescu şi soprana Irina Iordăchescu. În program, lucrări de: Strauss, Puccini, Catalani, Anderson, Şostakovici, Sviridov, Gounod, Verdi, Grigoriu şi Pautza.
Născut la Craiova, într-o familie de muzicieni, dirijorul de cor şi de orchestră Mihail Ştefănescu s-a dedicat cu pasiune studiului artei sunetelor. A absolvit Liceul de Muzică din Craiova  şi Conservatorul de Muzică „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti, unde a avut ca dascăli profesori marcanţi. Se afirmă, ca dirijor, atât pe scena naţională, cât şi pe cea internaţională, mai ales prin reînfiinţarea, în 1981, a coralei „Euphonia”, alături de care a câştigat numeroase distincţii la festivalurile şi concursurile naţionale şi internaţionale.  În 1995 susţine înfiinţarea Filarmonicii „Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea, al cărei director este şi la momentul actual. Maestrul Mihail Ştefănescu a mai condus orchestra simfonică a Filarmonicii Piteşti în anii trecuţi.
Născută în Bucureşti, într-o familie de artişti, soprana Irina Iordăchescu a absolvit Academia de Muzică din Bucureşti la clasa sopranei Maria Slătinaru Nistor şi la clasa de lied/oratoriu a baritonului Dan Iordăchescu. A interpretat în producţii de operă şi în concerte cu orchestre din Europa, Asia, America. A încântat de nenumărate ori publicul prezent în sala de concert a Ateneului Român. Pe 19 decembrie, va fi prezentă pentru prima oară pe scena Filarmonicii Piteşti. Cristina-Elena Vasile

Concert vocal-simfonic de Crăciun la Filarmonică

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

De la Crin, la cer senin…

La PSD Argeș, se schimbă obiceiurile de consum în materie de insucces. Înfrângerea a devenit pretext motivațional. Nu e rușine, ci, dimpotrivă,...

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...