Web Analytics
scris luni, 26.08.2024

Concert umanitar pentru elevul din Pitești diagnosticat cu o formă rară de cancer

Concert umanitar pentru elevul din Pitești diagnosticat cu o formă rară de cancer

Filarmonica Piteşti încheie stagiunea estivală din acest an printr-un concert vocal-simfonic umanitar, joi, 29 august, de la ora 20.30, în Piața Primăriei Pitești.

Concertul este organizat pentru salvarea vieții lui Andi Săbăreanu, elev în clasa a XII – a, la Colegiul Național „Alexandru Odobescu” Pitrești, diagnosticat cu Sarcom Ewing, o formațiune tumorală malignă, de 28 de cm, în coapsa dreaptă. Un calcul estimativ al procedurilor la care va fi supus Andi se ridică la suma de 300.000 €. Cei care vor să ajute pot dona în urma special amenajată lângă scena din Piața Primăriei. Mai multe detalii despre acest caz, aici: Un elev al Colegiului „Alexandru Odobescu” are nevoie de ajutorul nostru

Alături de orchestra simfonică a instituției, dirijată de Tiberiu-Dragoș Oprea, vor evolua soliștii Adina Sima, Andrei Tomescu, Adriana Jighirgiu și Diana Stănciuleasa și dansatorii Andreea Pătrănoiu, Lorena Sandu, Maria Popa, Valentin Dobriță, Vlad Sandu și Daniel Marinescu.

Coregrafia îi aparține lui Valentin Dobriță. În program: B. Broughton&J. Goldsmith – „Soaring Around The World”, J. Williams/Indiana Jones – „Marion Theme”, J. Powell – „How To Train Your Dragon Learn To Fly”, E. Bernstein – „Magnificent Seven”, L. Bricusse&A.Newley – „Imagination”, The Police – „Moulin Rouge – Roxanne”, A. Mankin – „Cocoșatul de la Notre Dame”, M. Rózsa – „Ben Hur – Love Theme”; Sting – „Englishman in New York”, B. Tyler – „Now You See Me 2”, E. Morricone – „The Good The Bad And Ugly”, E. Morricone – „Gold Ecstasy”, F. Previte, J. DeNicola&D. Markowitz – „Dirty Dancing – Time Of My Life”; A. L. Weber – „Cats – Memory”, J.Kander – „New York, New York”.

Citește și 26 August 1947: S–a născut Nicolae Dobrin, unul dintre cei mai mari fotbalişti români

Născut într-o familie de muzicieni, Tiberiu Dragoș Oprea este prim-dirijor al Filarmonicii Pitești, fiind cofondator al instituției, și dirijor al Teatrului Național de Operă și Balet Oleg Danovski din Constanța. Timp de nouă ani a fost colaborator al Teatrului Național de Operetă și Musical Ion Dacian București, unde a susținut premiere, spectacole și concerte de gală. Este invitat permanent al Orchestrei de Cameră Radio, al filarmonicilor din Timișoara, Râmnicu-Vâlcea, Ploiești, Botoșani, Bacău, Craiova, Oradea, Brașov, Cluj-Napoca, Arad.

Absolventă a Universității de Stat din Pitești, specializarea muzică, și a Universității de Stat Transilvania din Brașov, secția Pedagogie, Adina Sima este profesoară de canto la catedra de estradă de la Palatul Copiilor Pitești. De-a lungul carierei a obținut multe premii la concursuri și festivaluri de gen, câștigându-și recunoașterea pe plan muzical: Festivalul Național de Romanțe „Crizantema de Aur”, Festivalul de muzică folk „Ion Minulescu”, Festivalul Național de Muzică Ușoară „Laleaua de Aur”. Colaborează cu Teatrul de Operetă și Musical „Ion Dacian” București, unde interpretează roluri principale în spectacolele „Romeo și Julieta” de Gérard Presgurvic și „Rebecca” de Sylvester Levay și Michael Kunze.

Citește și Festivalul „Sus la munte, la Muscel” și-a desemnat câștigătorii

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Adrian Mutu a votat în Italia

Adi Mutu este unul dintre cei mai cunoscuți fotbaliști români. Fostul atacant nu s-a ferit să-și...

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită