Web Analytics
scris joi, 03.11.2016

Comuna Albeştii de Muscel riscă să rămână şi fără primar şi fără viceprimar

Comuna Albeştii de Muscel riscă să rămână fără conducere executivă! Deşi au trecut aproape cinci luni de la alegerile locale, Consiliul Local încă nu a desemnat, prin vot, un membru care să fie viceprimar, iar primarul nou ales, Cătălin Manta, îşi poate pierde mandatul pe motiv de conflict de interese. Problema este veche în localitate, fostul primar, Ion Năftănăilă, rămânând fără funcţie tot din cauza Agenţiei Naţionale de Integritate, dar şi a instanţei care l-a condamnat pentru fapte de corupţie. În luna mai a anului 2012, viceprimarul comunei Albeştii de Muscel, Cătălin Manta, a fost găsit în conflict de interese de către Agenţia Naţională de Integritate. S-a considerat că acesta „în calitate de viceprimar, nu a respectat regimul juridic al conflictului de interese în materie administrativă, deoarece, deşi deţinea funcţia de vicepreşedinte al Asociaţiei Crescătorilor de Animale şi Proprietarilor de Păduri Albeştii de Muscel (în perioada 2007–2011), a participat la deliberarea şi adoptarea unor proiecte de hotărâre având ca obiect concesionarea unor terenuri de către administraţia locală către Asociaţie”. Manta a contestat actul provenit de la ANI, procesul durând trei ani, fiind suspendat mare parte din această perioadă fiindcă se aştepta soluţia în cazul lui Ion Năftănăilă (şi el legat de Asociaţia Crescătorilor de Animale). În octombrie anul trecut, contestaţia fostului viceprimar a fost respinsă de Curtea de Apel Piteşti, iar Manta a făcut recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, acolo unde verdictul s-a dat pe 26 octombrie 2016. Recursul a fost anulat pe motiv de netimbrare, astfel că actul constatator al conflictului de interese a rămas valid.
(ELECTRO-CUTARE)

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită