Web Analytics

articol scris joi, 18 iulie 2019

Complicaţii pentru Tofan în procesul pentru deşeurile de la ARO

01 VasileTofan

# S-a cerut schimbarea încadrării juridice

Se vor face doi ani de când au fost trimişi în judecată Vasile Tofan şi firma Global Eco Center Iaşi pentru problemele cauzate cu deşeurile de pe fosta platformă ARO, iar asta pentru că noul termen de înfăţişare la Judecătoria Curtea de Argeş a fost fixat tocmai pentru finalul lunii octombrie. Dar, dincolo de amânările cauzate de atitudinea experţilor judiciari, prelungirea stabilită de instanţă săptămâna trecută se datorează faptului că s-a cerut schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care procurorii au întocmit solicitarea de trimitere în judecată.

Nu a fost schimbat articolul de lege în baza căruia a intervenit acuzarea

Tofan şi firma sunt în continuare judecaţi pentru neluarea sau nerespectarea măsurilor obligatorii în desfăşurarea activităţilor de colectare, tratare, transport, valorificare şi eliminare a deşeurilor periculoase, faptă prevăzută de articolul 63, alineatul 1, litera b, din Legea nr. 211 privind regimul deşeurilor. Doar că schimbarea încadrării juridice vizează aşa-zisa unitate de infracţiune, în sensul că s-a propus luarea în considerare a faptei ca fiind săvârşită în formă continuă. Altfel spus, neluarea sau nerespectarea măsurilor obligatorii în desfăşurarea activităţilor legate de deşeuri s-a prelungit în timp după consumarea ca atare a primei acţiuni. În legătură cu acest aspect, cei acuzaţi au depus la dosar o cerere de respingere a schimbării încadrării juridice, iar la următorul termen, avocatul acestora, Codrin Andoniu, trecut de la Baroul Bacău la Bucureşti după scandalul CET Arad, va pune concluzii tot pe acest subiect.
Vasile Tofan a mai avut de a face cu o schimbare a încadrării juridice a faptei în procesul cu deşeurile de la Glina. El a scăpat de închisoare datorită faptului că a trecut de la incriminarea prevăzută de o ordonanţă privind protecţia mediului, la cea inclusă chiar în legea care vizează faptele pentru care este judecat acum la Curtea de Argeş.

Cătălin Ion Butoiu

Distribuie!

0 Comentarii

Șofer român, reținut în Bulgaria după carambolul de pe autostrada Trakia, soldat cu 11 morți și 51 de răniți

Un șofer român a fost reținut de autoritățile bulgare în cadrul anchetei privind accidentul în lanț produs pe autostrada Trakia, […] Citește!

Conferința de presă a lui Nicușor Dan. Plusuri și minusuri

Dan Andronic. 11 noiembrie 2026 Din cuprinsul articolului Nicușor Dan și stofa de președinte Replica pentru PNL-USR Deficitul și încrederea […] Citește!

Alexandra, asistentă medicală de 32 de ani, luptă cu cancerul și are nevoie de ajutor pentru a-și continua tratamentul

Alexandra Florentina Radu, o asistentă medicală în vârstă de 32 de ani, care lucrează la Stația de Ambulanță Bolintin-Deal, trece […] Citește!

Pitești. Accident rutier pe str. C.A. Rosetti

În noaptea de miercuri, 11 noiembrie 2026, pompierii de la Detașamentul Pitești au intervenit cu două echipaje în cazul unui […] Citește!

Incendiu într-o gospodărie din Mihăești

În noaptea de marți, 10 noiembrie, spre miercuri, 11, trei echipaje de stingere și o ambulanță SMURD de prim ajutor […] Citește!

Dublă campioană olimpică, în stare critică după ce a suferit arsuri grave într-un incendiu izbucnit în locuința sa

Maria Shurochkina, fostă înotătoare rusă în vârstă de 31 de ani și dublă campioană olimpică la înot sincron, a fost […] Citește!

Reacții după ce Nicușor Dan i-a interzis jurnalistului Ovidiu Vanghele accesul la conferințele de presă de la Cotroceni

Decizia președintelui Nicușor Dan de a-i interzice jurnalistului Ovidiu Vanghele accesul la conferințele de presă de la Palatul Cotroceni a […] Citește!

Accident mortal pe DN13, la ieșirea din Brașov. Un bebeluș de trei luni a murit, iar alte trei persoane au fost rănite

Un bebeluș de numai trei luni a murit într-un accident rutier produs marți seară, 10 noiembrie 2026, pe DN13, la […] Citește!

CASS ar putea fi eliminat pentru mame și veterani de la 1 ianuarie 2027. Anunțul lui Florin Manole

Românii care beneficiază de indemnizație pentru creșterea copilului ar putea scăpa de contribuția de asigurări sociale de sănătate începând cu […] Citește!

Spania cere blocarea TikTok! Peste 48 de milioane de vizualizări ale unor postări legate de abuzuri asupra copiilor

TikTok ar putea fi suspendat temporar în Spania, după ce o investigație jurnalistică a scos la iveală amploarea distribuirii unor […] Citește!

Scandal de spionaj în armata americană: Un militar SUA, arestat în Marea Britanie. Este suspectat că ar fi colaborat cu Rusia

Un caz de presupus spionaj zguduie cooperarea militară dintre Statele Unite și Marea Britanie. Un militar american în vârstă de […] Citește!

Argeș. 10.270 de șomeri înregistrați la final de octombrie 2026. De unde provin

La sfârșitul lunii octombrie, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Argeș erau înregistrați 10.270 șomeri (din care […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Conferința de presă a lui Nicușor Dan. Plusuri și minusuri

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete