Web Analytics
scris miercuri, 20.11.2013

Comisie de triere la Colibași pentru deținuții care se pot libera mai devreme

Un judecător și un procuror de pe lângă instanțele argeșene, plus șeful serviciului de evidență a persoanelor private de libertate din cadrul Penitenciarului Colibași, vor lua la puricat toate dosarele deținuților de la Mioveni. Iar asta pentru a vedea care este eliberabil, după cum a decis Guvernul  printr-o hotărâre adoptată la finalul lunii octombrie. Numele magistraților aleși să facă triajul sunt ținute la strict secret pentru că, altfel, ne putem imagina cum vor curge, fie amenințările fie, cel putin, tentativele de mituire din partea familiilor unora dintre cei aflați în spatele gratiilor. Cei trei care se ocupă de trierea deținuților trebuie să verifice, pentru fiecare persoană, cuantumul şi stadiul executării pedepsei. De asemenea, comisiile de evaluare au obligaţia de a transmite instanţelor competente să dispună cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile, iar dosarul fiecărui condamnat va trebui să cuprindă toate documentele necesare pentru stabilirea incidenţei legii penale mai favorabile. Din câte știm, comisia deja formată nu a devenit încă funcțională, dar va lucra din greu având în vedere că legea trebuie aplicată de la 1 februarie, iar în Penitenciarul Colibași se află încarcerate, la această dată, aproape 800 de persoane private de libertate.Și majoritatea visează deja la libertate. (ELECTRO-CUTARE)

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților...

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

De la Crin, la cer senin…

La PSD Argeș, se schimbă obiceiurile de consum în materie de insucces. Înfrângerea a devenit pretext motivațional. Nu e rușine, ci, dimpotrivă,...

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...