Web Analytics
scris miercuri, 30.10.2024

Comisia Europeană a majorat tarifele vamale pentru mașinile electrice din China

Tarifele vamale la mașinile electrice chinezești au fost majorate până la 45,3%, marți, prin decizia Comisiei Europene, la puţin peste un an de la lansarea anchetei sale anti-subvenţii.

Comisia Europeană a majorat tarifele vamale pentru mașinile electrice din China

Tarifele suplimentare, variază de la 7,8% pentru Tesla la 35,3% pentru SAIC din China, pe lângă taxa standard de 10% la importul auto valabilă în UE, potrivit CNBC, preluat de news.ro. Un înalt oficial al UE a declarat că tarifele suplimentare au fost aprobate oficial marţi. Noile tarife urmează să fie publicate în Jurnalul Oficial al UE miercuri și vor intra în vigoare în ziua următoare.

Citește și: Ministerul Educației: limba română se va vorbi la renumita universitate Cambridge

Comisia, care supraveghează politica comercială a UE, a declarat că tarifele sunt necesare pentru a contracara ceea ce spune că sunt subvenţii neloiale, inclusiv finanţări şi granturi preferenţiale, precum şi terenuri, baterii şi materii prime la preţuri sub piaţă. Se spune că capacitatea de producţie de rezervă a Chinei de trei milioane de vehicule electrice pe an este de două ori mai mare decât piaţa UE.

Beijingul a numit taxele UE protecţioniste, dăunătoare relaţiilor UE-China şi lanţurilor de aprovizionare auto şi a lansat propriile investigaţii în acest an cu privire la importurile de brandy, lactate şi produse din carne de porc din UE, ca represalii. De asemenea, a contestat măsurile provizorii ale UE la Organizaţia Mondială a Comerţului.

Producătorii de automobile europeni se confruntă cu un aflux de vehicule electrice cu preţuri mai mici de la rivalii chinezi. Comisia estimează că cota de piaţă a mărcilor chineze pe piaţa UE a crescut la 8%, de la sub 1% în 2019, şi ar putea ajunge la 15% în 2025. Susţine că preţurile sunt de obicei cu 20% sub cele ale modelelor fabricate în UE.

Poziţia UE faţă de Beijing s-a înăsprit în ultimii cinci ani. UE vede China ca un potenţial partener în unele zone, dar şi ca un concurent şi un rival sistemic, dar membrii UE nu sunt uniţi în privinţa tarifelor pentru vehiculele electrice.

Citește și: România va cumpăra un nou sistem Patriot

 

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

PSD cucerește cu greu Muscelul

Câmpulungul și multe dintre localitățile rurale din zona Muscel au făcut deseori tabără distinctă față de restul județului din punct de vedere al...