Web Analytics
scris marți, 05.11.2024

Comisarul european pentru agricultură, Janusz Wojciechowski, efectuează o vizită în România

Comisarul european pentru agricultură, Janusz Wojciechowski, se va deplasa în România pentru o vizită oficială miercuri, 6 noiembrie 2024.

Comisarul european pentru agricultură, Janusz Wojciechowski, efectuează o vizită în România

Comisarul va participa, începând cu ora 10.30, la Conferința Națională a Clubului Fermierilor Români, care va avea loc la Hotelul Crowne Plaza din București. Tema conferinței este „Pactul multi-sectorial pentru o Politică Agricolă Integrată a României – obiectiv 2035”.

În cadrul evenimentului, înaltul oficial este invitat special în cadrul Dialogului interactiv UE-România despre Viitorul Agriculturii, unde va vorbi despre perspectivele fermierilor europeni în contextul provocărilor de mediu, geo-politice și ale extinderii UE. Totodată, comisarul european va avea o intervenție și în cadrul sesiunii plenare a evenimentului, cu tema „Viziune și acțiune pentru tranformarea sustenabilă a agriculturii”.

Înaintea vizitei, comisarul Wojciechowski a declarat: „Va fi o plăcere și o onoare să mă adresez Conferinței Naționale a Clubului Fermierilor Români.

În primul rând, va fi o ocazie de a le mulțumi fermierilor din România pentru contribuția lor vitală la securitatea alimentară, atât în Europa, cât și în afara acesteia. În ultimii ani, fermierii din România au dat dovadă de o reziliență remarcabilă, trecând cu bine printr-o pandemie, prin recesiuni economice și prin criza energetică, pe lângă provocările legate de climă. În pofida acestor provocări, ei s-au asigurat că, în fiecare zi, indiferent ce se întâmplă, avem pe masă alimente sănătoase și de înaltă calitate. 

În timpul mandatului meu, am discutat cu fermierii din România în numeroase ocazii. La începutul acestui an, am primit la Bruxelles o delegație a Clubului Fermierilor Români, condusă de directorul executiv al acesteia, dl Ciolacu. Îmi amintesc că dl Ciolacu era însoțit de un grup de aproape 40 de tineri fermieri, ale căror idei și inițiative au fost cu adevărat impresionante.

Citește și:

În cadrul Conferinței Naționale de la București, aș dori să răspund celor mai importante preocupări pe care le-am auzit de la fermierii români în ultimii ani și în ultimele luni, precum și aspectelor mai ample care au un impact asupra agriculturii românești și europene, printre care evoluțiile pieței, fenomenele meteorologice extreme și viabilitatea economică a fermelor familiale. De asemenea, aș dori să prezint modul în care Comisia Europeană le stă alături fermierilor români și lucrează pentru fermierii români, pentru a-i ajuta să facă față acestor provocări.”

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

De la Crin, la cer senin…

La PSD Argeș, se schimbă obiceiurile de consum în materie de insucces. Înfrângerea a devenit pretext motivațional. Nu e rușine, ci, dimpotrivă,...

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...