Comisari ANPC, aflați în control la spitalul din Adjud, Vrancea, au fost închiși în cantină, iar managerul a chemat poliția. Situația s-a petrecut după schimbul de comunicate contradictorii între Ministerul Sănătății și ANPC pe tema legalității unor astfel de acțiuni.
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea au anunțat că polițiștii din Adjud au fost sesizați telefonic de către un comisar din cadrul C.J.P.C. Vrancea cu privire la faptul că la doi inspectori care au fost, luni, în control la Spitalul Municipal Adjud n-au mai fost lăsați să părăsească spitalul, scrie news.ro.
Potrivit presei locale, comisarilor OJPC Vrancea li s-a transmis că nu au competențe de control, ba chiar li s-ar fi cerut de către managerul unității să șteargă din telefoane fotografii care surprindeau neregulile descoperite în cantina spitalului.
Citește și: Delicte silvice în Argeș. Peste 900 de amenzi într-un an!
”După aproximativ 10-15 minute, managerul spitalului a apărut și a interzis continuarea controlului, susținând că «a primit ordin de sus că controlul este ilegal” și solicitând părăsirea unității”, au transmis reprezentanții în teritoriu ai ANPC.
Potrivit sursei citate, deși i-au fost prezentate ordinele de serviciu și temeiul legal al controlului, managerul unității medicale a continuat cu agresiunile verbale, contactând autoritățile la 112 și solicitând prezența unui echipaj de poliție deoarece a susţinut că acel control ar fi ilegal. În cele din urmă polițiștii au deschis un dosar penal pentru lipsire de libertate în mod ilegal.
Comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor au explicat că, în timpul celor 10-15 minute de control, au fost constatate mai multe abateri, printre care: produse din carne de pasăre cu termen de valabilitate expirat, carne de porc neetichetată, probe alimentare neetichetate, condiții de depozitare necorespunzătoare.
Citește și: Un tânăr de 23 de ani a murit după un accident grav pe pârtia de schi
0 Comentarii