Web Analytics
scris joi, 16.11.2023

Col (rez) Cristian Mihalcea: „E o practică la politicieni să-şi treacă averile pe numele soacrelor. Şi noi avem cazul unei doamne ministru care (…) am văzut că nu are casă”

D-le colonel, vă întrebăm din nou: ce mai știți despre primarul suspendat al orașului Mioveni, Ion Georgescu?

– Nu știu mare lucru despre domnul primar. Știu că e pe mâini bune din punct de vedere medical. Îl aștept, pentru că nu pot să-l țină în arest la infinit. Îl aștept pentru că avem foarte multe de discutat.

Col (rez) Cristian Mihalcea: „E o practică la politicieni să-şi treacă averile pe numele soacrelor. Şi noi avem cazul unei doamne ministru care (…) am văzut că nu are casă”

Durata arestului preventiv poate fi prelungită în unele situații…

– Hai, domnule, că n-a omorât pe nimeni. Poate fi judecat și în stare de libertate. Pentru o asemenea infracțiune, la modul la care a fost, nu cred că e necesar să stea în arest.

„A fost zarvă mare, pentru că dl președinte de atunci al PSD, Liviu Dragnea, nu a mai vrut să o pună pe liste”

Poate că – așa cum se vorbește – cercetarea e mai amplă, poate că sunt și alte piste…

– Mă abțin, pentru că nu cred așa ceva.

Un alt fapt scandalos legat de un primar a izbucnit la Baia Mare; soacra acestuia îi dădea mită mamei unei judecătoare, pentru ca ginerele ei să nu mai fie arestat. Ce părere aveți?

– (Râde) Da, am văzut și eu la televizor: „ca între noi, băbuțele…”. Se practică în lumea politică. După cum spuneam, lumea politică și lumea medicală sunt virusate de șpagă! Modul în care se ia această șpagă diferă. Observ, însă, că și în alte județe, și pe la noi, e o practică la politicieni să-și treacă averile pe numele soacrelor, mamelor, taților, care au vârste uneori de peste 80 de ani! Chiar și noi avem cazul unei doamne, ministru, care – conform declarației de avere dată publicității la televizor – am văzut că nu are casă. Încep să plâng (ironic), mi-e milă de ea că nu are casă… Ba are, la Mărăcineni. Este casa lor, a ei și a soțului, dar e pe numele soacrei. Cred că s-ar impune ca organele abilitate să verifice acest caz, această situație. Hai să vedem de unde a avut soacra atâția bani! Pentru că la câți bani a avut nora, prin funcțiile pe care le-a ocupat, avea posibilitatea să-și facă o casă, nu trebuia să o ascundă pe numele soacrei.
Și pentru că tot a venit vorba despre dânsa, hai să vă spun o povestioară trăită de mine. Cu mai mult timp în urmă, prin 2015, 2016, nu mai rețin exact, a fost o zarvă mare, pentru că dl președinte de atunci al PSD, Liviu Dragnea, nu a mai vrut să o pună pe liste.

Citește și Col (rez) Cristian Mihalcea: „Cu siguranţă, primarul Georgescu va fi trimis în judecată”

„Ce nu știe moșicul nostru e că mai era un moșic pe la București, dl Zgonea, care, la fel, era sensibilizat de drama trăită de această doamnă”

Pe care liste? Pentru alegerile parlamentare?

– Da. La rugămintea unui amic al meu, m-am interesat în legătură cu ce s-a întâmplat. Iar rugămintea dânsului, ca să se rezolve problema, a fost să vorbesc cu un domn parlamentar, cu influență la acea vreme.

Despre cine e vorba?

– Despre dl Radu Vasilică. Să vorbesc cu dânsul dacă poate s-o ajute, având în vedere „disperarea” amicului meu că nu o vede pe doamna pe un loc eligibil pe liste. Mai mult, dânsa insista foarte mult cu mesaje (pe care el mi le arăta) că se aruncă de la etaj cu copilul. Vă dați seama că „moșicul” a fost sensibilizat la această situație. Dar ce nu știe „moșicul” nostru e că mai era un „moșic” pe la București, dl Zgonea, care, la fel, era sensibilizat cu drama trăită de această doamnă, că n-o să mai fie în Parlament. Așadar, și cu ajutorul meu, lucrurile s-au rezolvat. Iar pe parcurs am observat că dânsa, de câte ori dl Dragnea era chemat oficial pe undeva, era prima care-l însoțea. Era prima cu… domnul președinte în sus… domnul președinte în jos… Acum, fostul președinte Dragnea este dușman, că, deh, așa a vrut Ciolacu, așa vrea domnul actual președinte. Și uite așa, în politica asta ne dăm când cu unul, când cu altul, să ne fie bine…

Dar de ce, la un moment dat, nu mai voise Liviu Dragnea să o pună pe liste?

– Din discuțiile colegilor din Parlament am înțeles că dânsa se apropiase mai mult decât trebuie, prin relațiile de serviciu (râde), și de un primar de la Sectorul 3 sau 5, nu mai rețin. Iar varianta dânsei era că îi recomandase primarului drept consilier un fost ofițer SRI, ceea ce l-ar fi supărat foarte mult pe dl Dragnea.

Citește și Col (rez) Cristian Mihalcea: „La cum îl cunosc, Ion Georgescu nu va semna niciodată un acord de recunoaştere a vinovăţiei”

„Unii sunt foarte ofuscați, ca să spun așa, pe interviurile mele”

Combateți bine, după cum se vede, în politică, faceți de la o vreme dezvăluiri în domeniu…

– Da, fac dezvăluiri, pentru că am fost aproape de politică, vrând-nevrând, datorită funcției pe care am avut-o. E adevărat, unii sunt foarte ofuscați, ca să spun așa, pe interviurile mele… Sunt foarte supărați, deranjați…

Din lumea politică?

– Bineînțeles. Că lumea normală chiar apreciază. N-are sens să vă arăt câte felicitări primesc pe whatsapp…

Ce intenționați să faceți mai departe, d-le colonel? Să continuați cu dezvăluirile din politică sau chiar să intrați în politică și să vă… bateți cu ei?

– Surpriză (râde).

Citește și Col (rez) Cristian Mihalcea: „M-am dus la biserică şi m-am rugat ca primarul Georgescu să fie liber”

Citește și Colonelul (rez) Cristian Mihalcea comentează cazul primarului Ion Georgescu: „Femeile din viaţa lui i-au distrus cariera”

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită