Codul roşu de caniculă ajunge de luni şi la mare, pentru prima dată în istoria României. Temperaturile resimţite vor ajunge la 42 de grade Celsius.
Aproape 150.000 de turişti s-au refugiat pe litoral weekendul acesta. 100.000 au dat lupte grele pentru un şezlong la Costineşti, pe plajele supraaglomerate. În apă a fost puhoi de lume. Turiştii au stat umăr la umăr, aproape, în căutarea senzaţiei de răcoare. „Bate vântul, apa e destul de călduţă, merge. Vreau să mă joc volei, fotbal, de toate, să profit de distracţia care se mai poate”, spune un turist. „Este foarte bine la mare! Ieşim la plajă, la prânz ne ascundem un pic la umbră”, adaugă altul.
Citește și: Tentativă de asasinat asupra lui Donald Trump
Ieri au fost 33 de grade în aer, iar la ora 12 temperatura resimţită în judeţul Constanţa a fost de 41 de grade. Apa mării este foarte caldă – are 26 de grade Celsius şi nu e de mirare că turiştii aleg să intre în mare în loc să stea pe şezlong.
Cine s-a ferit de fierbinţeala nisipului a rămas la piscina hotelului, în apropierea barurilor cu bături reci. Alţii au fost prudenţi, după ce mai mulţi turişti s-au înecat în ultima săptămână în valurile agitate. „Îmi place mult când mă nimeresc valurile, dar ştiu că sunt foarte periculoase, deci de aia trebuie să stăm la mal şi să ne dăm cu protecţie solară că ne arde soarele”, a mărturisit un copil.
Medicii ne sfătuiesc să ne protejăm pielea care au cel puţin 30 factor de protecţie. Radiaţiile ultraviolete sunt foarte puternice în această perioadă.
Citește și: Oamenii au leșinat pe stradă din cauza temperaturilor extreme. Sute de apeluri la Ambulanță
0 Comentarii