Web Analytics

Cod galben de inundații în județul Argeș

de | 11.12.2020 12:30 | Actualitate

 

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o atenţionare Cod galben de inundaţii, ce vizează şapte bazine hidrografice din 12 judeţe, până duminică după-amiaza.

Potrivit hidrologilor, în intervalul 10 decembrie, ora 21:00 – 13 decembrie, ora 16:00, având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 48 de ore, ca urmare a precipitaţiilor prognozate, cedării apei din stratul de zăpadă şi propagării se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte de inundaţii locale, creşteri de debite şi niveluri cu depăşiri ale cotelor de atenţie.

 

Citește și Ginecoloagă din Pitești reținută după ce și-a agresat și sechestrat o pacientă care nu a vrut să îi plătească onorariul cerut

 

Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Olt – afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă Lotru – amonte Acumularea Drăgăneşti (judeţele: Gorj, Vâlcea, Olt şi Argeş), Argeş – afluenţii aferenţi sectorului amonte Acumularea Goleşti, Dâmboviţa – afluenţii aferenţi sectorului amonte S.H. Lunguleţu (judeţele: Argeş şi Dâmboviţa), Sabar (judeţele: Argeş, Dâmboviţa, Ilfov şi Giurgiu), Ialomiţa – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Dâmboviţa, Prahova, Buzău şi Ialomiţa), Buzău – afluenţii aferenţi sectorului aval Acumularea Siriu (judeţele: Buzău şi Prahova), Rm. Sărat – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Vrancea şi Buzău) şi Putna – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Vrancea).

Articol scris de Marius Ionel

Distribuie!

0 Comentarii