Web Analytics
scris vineri, 07.11.2025

Coaliția a decis: interdicție pentru cumulul pensiei cu salariul

Liderii coaliției de guvernare au stabilit, marți, „în principiu”, interzicerea cumulului pensiei cu salariul la stat. Măsura vizează  persoanele care beneficiază de pensii speciale, dar care ocupă în continuare funcții în sistemul public, potrivit unor surse politice citate de Antena 3 CNN.

Coaliția a decis: interdicție pentru cumulul pensiei cu salariul

Potrivit discuțiilor, regulile generale vor interzice ca un pensionar să mai poată cumula pensia cu un salariu plătit din fonduri publice, însă va fi introdusă o excepție limitată pentru anumite categorii profesionale.

Citește și: NATO instalează în România sistemul MEROPS, un scut AI anti-dronă

Sursele citate afirmă că singura derogare convenită vizează magistrații și alte funcții esențiale în sistemul judiciar, unde Guvernul vrea să evite un exod suplimentar de personal calificat. În aceste cazuri, pensionarii speciali care continuă să lucreze în sistem vor putea păstra 15% din pensia de serviciu, pe lângă salariul încasat. Pentru toate celelalte categorii de pensionari, cumulul va fi interzis. Măsura are scopul declarat de a elimina inechitățile și dublările de venituri din sistemul public, dar și de a elibera posturi pentru angajați tineri, în contextul reducerilor de personal anunțate pentru 2026.

Textele de lege care vor transpune aceste decizii urmează să fie prezentate în coaliție săptămâna viitoare, iar ulterior să fie incluse în pachetul legislativ asupra căruia Guvernul își va angaja răspunderea în Parlament. Procedura asigură adoptarea rapidă, fără dezbateri prelungite, dar și asumarea politică integrală a reformei de către Executiv.

Potrivit surselor, argumentul principal pentru menținerea unei forme de cumul limitat în cazul magistraților este riscul de colaps instituțional dacă o parte semnificativă dintre judecători și procurori ar ieși simultan la pensie. În ultimele luni, Consiliul Superior al Magistraturii a avertizat asupra unei presiuni masive generate de valul de pensionări, mai ales după deciziile privind pensiile speciale și plafonarea acestora.

Citește și: Percheziții Capitală și 7 județe într-un dosar privind fraude cu fonduri din programul Start-up Nation

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Câmpulungul nu vrea sediul OTP Bank

Instituirea calității de oraș istoric a Câmpulungului, având o suprafață mare declarată sit urban, face ca regimul tranzacționării imobilelor să fie...