Web Analytics
scris marți, 28.05.2024

CNS Cartel Alfa își declară solidaritatea față de protestul sindicaliștilor din administrație

Joi, 30 mai 2024, membrii Federației Naționale a Sindicatelor din Administrație (FNSA) vor fi în fața Guvernului între orele 11.00 și 13.30.

CNS Cartel Alfa își declară solidaritatea față de protestul sindicaliștilor din administrație

Motivele acțiunii de protest sunt în legătură cu „promovarea de către Guvernul României a unei politici salariale discriminatorii; refuzul adoptării unor soluții corecte și proporționale în vederea eliminării inechităţilor salariale; dispreţul faţă de promovarea unui dialog social constructiv”

CNS Cartel ALFA se declară solidară cu membrii săi din sistemul public, susține protest din Piața Victoriei și invită pe toți cei care susțin valorile democratice, drepturile constituționale și libertatea de a protesta, să se alăture și să sancționeze comportamentul decidenților politici care nu servesc interesul cetățeanului.

„Harțuirea și amenințarea angajaților care protestează legitim, de la nivelul celei mai înalte pozitii executive din stat, este un gest inacceptabil. Declarația premierului din ședința de guvern de săptămâna trecută (aici) este de neacceptat nu doar prin faptul că este profund nedemocratică și cu reflexe de mentalitate medievală, dar constituie un exemplu nociv și un cec în alb pentru toți angajatorii abuzivi, din sistemul public sau privat.

Citește și Eurostat: România, pe ultimul loc în UE după ponderea absolvenţilor de facultate

Din păcate, România nu duce deloc lipsă de patroni abuzivi, care in locul negocierii și dialogului, adoptă tactici de discriminare, amenințare și hartuire. Deficitul major de forță de muncă este datorat și acestui tip de atitudine “patronală”, fals managerială, pe lângă salarizarea de mizerie din România.

Ne putem imagina că angajații din aparatul de stat care protestează pentru drepturile lor nu sunt cei implantați politic (aceștia în general nici nu sunt membri de sindicat). Sunt angajații competenți și experimentați, experții care duc în spate greul activității, cei care suportă capriciile diverșilor șefi politici, cei care s-au săturat de inechități și tratament discriminatoriu, de amatorismul prin care Guvernul reglementează politicile publice, și cei care suportă, in plus, stigma unei imagini distorsionate a angajatului din funcția publică, creată și propagată, iată!, de proprii angajatori – înalții oficiali ai statului.

Amenințarea cu “suplețea aparatului de stat” este o fentă populistă, un fum de petardă, pentru că, am constatat și în trecut, fiecare “subțiere” nu a insemnat altceva decât eliberare de posturi și pregătirea terenului pentru oamenii partidelor care vor veni in urma următoarei runde de alegeri. Cu titlu de exemplu, ne amintim cum, după un discurs puternic anti-angajați și anti-aparat de stat, în 2019 administrația liberală condusă de Ludovic Orban, apoi de Florin Câțu a mărit numărul de angajați și numărul de ministere.

Așadar, angajații din administrația publica, fie centrală, fie locală, au tot dreptul și motivele să protesteze și trebuie să fim alături de ei în a denunța ipocrizia, abuzul, practicile anti-democratice și disprețul față de dialog social a unei clase politice care se servește din cel în ce mai mult pe sine și nu interesul public” se arată în comunicatul remis mass media de către confederația sindicală sub semnătura președintelui Bogdan Iuliu HOSSU.

Premierul Marcel Ciolacu a avertizat joi angajații de la Guvern „care protestează susținând că muncesc prea mult pentru 1000 și ceva de euro pe lună” și sunt nemulțumiți de creșterea cu 10% a salariilor. „Cred că atât la Guvern, cât și la Parlament, putem găsi soluții pentru structuri de personal mai suple. Din economiile făcute pot fi mărite apoi salariile celor care merită”, a declarat Ciolacu.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Lasconi a lipsit de la școală

Treburile națiunii au făcut ca să se scrie din nou istorie la Câmpulung, în sensul că prima zi de școală a fost marcată fără prezența primarului la...