Web Analytics
scris joi, 20.02.2020

CNAIR va instala două staţii de încărcare a vehiculelor electrice la ieşirea din Piteşti spre autostrada A1

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) vrea să instaleze 20 de staţii de încărcare a vehiculelor electrice pe autostrăzile A1 şi A2, finanţarea proiectului urmând să fie făcută în întregime din fonduri private, anunţă cei de la CNAIR.
Staţiile vor fi amplasate pe autostrada A1, tronsoanele Nădlac – Timişoara – Sibiu şi Piteşti – Bucureşti şi pe autostrada A2, Bucureşti – Constanţa.
Pe A1, tronsonul Bucureşti – Piteşti, două staţii vor fi amplasate în municipiul Piteşti, precizează CNAIR.
Pe A2 Bucureşti – Constanţa, două staţii vor fi amplasate în municipiul Feteşti, două în oraşul Murfatlar, două în comuna Vâlcele (Călăraşi) şi două staţii în comuna Cernica (Ilfov).
Finanţarea proiectelor va fi făcută în întregime din fonduri private, în baza unui contract de utilizare zona drum, cu o durată de nouă ani, mai precizează cei de la CNAIR.
Marian Staicu

CNAIR va instala două staţii de încărcare a vehiculelor electrice la ieşirea din Piteşti spre autostrada A1

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

La vânat de urs, adunaţi ca la urs

Sălbăticiunile sunt prezențe obișnuite în zona Muscel, departe fiind vremurile în care ursul de la Rucăr provoca un miting în anul 2019 sau când un...

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...