Dimineața zilei de miercuri a început cu percheziții la sediul Primăriei Cluj-Napoca, condusă de Emil Boc. Acțiunea a fost coordonată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj. Biroul Direcției Tehnice ar fi fost sigilat în jurul orei 4:00, în cadrul verificărilor ce privesc documente și proceduri interne ale administrației locale.

Investigația ar viza Departamentul Achiziții, iar procurorii au cerut acces la dosarele legate de proiectul TR 35, un plan major de infrastructură ce include realizarea centurii metropolitane a municipiului Cluj-Napoca. Deocamdată, nu au fost comunicate detalii despre acuzațiile exacte sau etapa procesuală în care se află cazul.
Într-un comunicat transmis presei, reprezentanții Primăriei Cluj-Napoca au confirmat acțiunea DNA și au subliniat că instituția oferă sprijin total anchetatorilor.
„La solicitarea DNA Cluj, Primăria Cluj-Napoca a pus la dispoziția organelor de control documentele cerute în cadrul demersului DNA. Activitatea instituției se desfășoară normal, iar primăria colaborează instituțional cu autoritățile statului, conform prevederilor legale”, a declarat purtătorul de cuvânt, Iulia Perșa.
Proiectul centurii metropolitane, evaluat la 1,2 miliarde de euro, este considerat una dintre cele mai importante investiții de infrastructură din regiune, menită să fluidizeze traficul și să conecteze localitățile din jurul municipiului Cluj-Napoca.




0 Comentarii