Preoții ortodocși Mihai Enescu (foto stânga) și Varlaam Lică sunt cei pe care îi vom prezenta în cele ce urmează. Amândoi au fost persecutați de regimul comunist. Primul este muscelean get-beget, iar cel de-al doilea a fost pedagog la Seminarul de la Câmpulung Muscel și la Seminarul din Curtea de Argeş.
Mihai Enescu, slujitor ortodox rămas în conştiinţa credincioşilor musceleni
Un slujitor ortodox rămas în conştiinţa credincioşilor musceleni este părintele Mihai Enescu. Acesta s-a născut la 7 februarie 1903, în localitatea Bughea de Jos, judeţul Muscel. După absolvirea Seminarului Teologic ”Sfântul Nicolae“ din Râmnicu Vâlcea, în 1924, se înscrie la Facultatea de Teologie din Bucureşti. Din cauza greutăţilor materiale nu reuşeşte să urmeze decât un an şi jumătate. Se întoarce în locurile natale, se căsătoreşte, pentru ca la 21 decembrie 1930 să fie hirotonit preot pe seama Parohiei ”Sfântul Nicolae“ din Voineşti, comuna Lereşti, judeţul Muscel, de către arhiereul Platon Ciosu în Catedrala patriarhală din Bucureşti. Slujeşte vreme de doi ani, pentru a se muta la Parohia Valea Româneştilor din Câmpulung Muscel. Un an mai târziu se angrenează în lupta politică iniţiată de Mişcarea Legionară care proclama deviza ”România creştină“. Pentru aşa-zisă participare la rebeliunea legionară, la 15 februarie 1941 este condamnat de Tribunalul Militar Craiova la cinci luni închisoare corecţională.
Întors între parohienii săi, preotul Enescu înţelege eşecul luptei politice şi caută să se implice numai în slujirea altarului. Pentru trecutul său politic este urmărit permanent, arestat, internat de mai multe ori în lagăre şi anchetat, deşi nu mai activa în niciun fel. Este apreciat de credincioşi, după cum se consemna în notele Securităţii din 1951: ”Se bucură într-o oarecare măsură de încredere în rândul maselor, deoarece depune activitate religioasă, însă aduce şi greutăţi organelor administrative. Nu priveşte cu ochi buni regimul nostru democrat şi măsurile luate de govern”. Din aceste motive şi, se pare, pentru suspiciunea de relaţii cu membrii grupului de rezistenţă anticomunistă ”Arnăuţoiu“, în noaptea de 14 spre 15 aprilie 1952, părintele Enescu este arestat.
Citește și Preoţii musceleni Petrescu şi Enescu, în vizorul Securităţii comuniste
Anchetat la Pitești
După o anchetă sumară la Securitatea din Piteşti, la 30 iunie 1952 primeşte o detenţie administrativă de 24 de luni. Este trimis la muncă forţată la Capu Midia (1953), Borzeşti (august 1953) şi Oneşti (septembrie 1953). La eliberare este din nou anchetat la Piteşti, mai apoi, prin Sentinţa nr. 2634 din 24 decembrie 1954 a Tribunalului Militar Bucureşti, condamnat la 15 ani muncă silnică, pentru infracţiunea de ”uneltire contra ordinii sociale“. În februarie 1955 este trimis la penitenciarul Gherla, iar din iulie acelaşi an, la Aiud. Este torturat fizic şi psihic în anchete şi pedepse cu izolarea, încât, la începerea reeducării orchestrate de colonelul Crăciun, părintele Enescu, practic, devenise o umbră de om. De altfel, chiar colonelul Crăciun încearcă să-l instrumenteze împotriva altor deţinuţi. În schimb, părintele Enescu a preferat să fie trimis în izolator, uneori manifestând comportamente psihice anormale. La puţin timp, trupul său a cedat. Conform certificatului medical, părintele Mihai Enescu a murit la 22 iunie 1959, orele 20:00, în închisoarea Aiud, cu diagnosticul ”insuficienţă cardio-pulmonară acută, bronhopneumonie, psihoză“.
Varlaam Lică, pedagogul de la seminariile Câmpulung Muscel și Curtea de Argeş
Un alt cleric care a suferit sub persecuţia comunistă, mai puţin cunoscut în istoriografia postdecembristă, este ieromonahul Varlaam Lică. Acesta s-a născut la 9 mai 1907, într-o familie de oameni simpli şi credincioşi din localitatea nemţeană Vânători. După şcoala primară din satul natal, în 1927 viitorul monah s-a înscris în Seminarul de la Neamţ, unde a învăţat până în 1929. După satisfacerea stagiului militar, şi-a continuat studiile de teologie, în anii 1931-1938 la Seminarul monahal de la Mănăstirea Cernica, apoi pe cele superioare în 1939-1941 la facultatea de la Chişinău şi în 1941-1946 la Bucureşti. Pentru că fratele său era stareţ al mănăstirii argeşene Robaia, a vieţuit o perioadă de timp în acest aşezământ.
În august 1938 este hirotonit ierodiacon pe seama Mănăstirii Turnu, județul Argeş (astăzi în Vâlcea), iar în 1940 ieromonah de către episcopul Grigorie Leu. Pentru a putea urma studiile de teologie s-a angajat ca pedagog, de la 1 ianuarie 1940 la Seminarul de la Câmpulung Muscel, în decembrie 1940-iunie 1941 la Seminarul din Curtea de Argeş şi în noiembrie 1945-iunie 1946 la liceul de băieţi din Găeşti. Ulterior, este numit slujitor la Catedrala episcopală din Sighet. Aici este cercetat de Siguranţă, pe motiv că ar activa alături de legionari. Nu se găsesc probe împotriva sa şi dosarul se clasează. Totuşi, la 13 februarie 1948, în timp ce se afla în tranzit în Câmpulung Muscel, ieromonahul Varlaam Lică este reţinut de Siguranţă. Din delaţiunile unor informatori ai Siguranţei rezulta că ieromonahul Varlaam ar fi ”instigat contra statului şi defăimat pe guvernanţii URSS”. În ancheta de la Siguranţa din Bucureşti a refuzat să recunoască acuzaţiile care i se aduceau. Fără nicio decizie juridică, în iulie 1948 a fost trimis în penitenciarul din Piteşti. Pentru că se îmbolnăveşte de TBC, Varlaam Lică este mutat în penitenciarul de la Târgu Ocna, unde autorităţile comuniste iniţiaseră reeducarea. Îi cunoaşte pe Valeriu Gafencu, Ioan Ianolide, stareţul Gherasim Iscu şi alţi trăitori creştini deţinuţi.
Citește și 6 Octombrie 1902. La Boteni (Mușcel), s-a născut„Socrate” al României – Petre Țuțea
„Este păcat să demaşti pe aproapele tău”
Ca monah îşi urmează vieţuirea creştină, după cum consemnau gardienii: ”Deţinutul Lică Varlaam se manifestă mai mult pe temă religioasă, contra regimului de democraţie populară, afirmând că comuniştii au distrus credinţa şi biserica, răspândind această teorie în rândurile deţinuţilor pentru a le ridica moralul lor bandițesc”. În acelaşi document se mai arăta că ieromonahul Varlaam ”a căutat tot timpul să creeze o atmosferă ostilă problemei demascărilor şi reeducării”, afirmând: ”Este păcat să demaşti pe aproapele tău”. La 27 februarie 1952, o sursă a Securităţii nota: ”Deţinutul Varlaam Lică în luna aprilie 1951, când în rândul deţinuţilor se agita problema demascărilor, ţinea în curte, împreună cu alţi deţinuţi, preoţi, ca: Cărăuşu Adrian, Ioja Sinesie şi Banu Constantin, un fel de adunări religioase în care antrena şi pe alţi deţinuţi, vorbindu-le despre păcatul de a face rău aproapelui şi alte lucruri”.
Mai mult, conform unui alt informator, la decesul unor deţinuţi din penitenciarul de la Târgu Ocna, în septembrie-octombrie 1950, părintele Varlaam ”a încercat să facă slujbe religioase în prezenţa celorlalţi deţinuţi, însă a fost oprit la timp de domnii miliţieni”. La 10 octombrie 1951, un alt informator al Securităţii arăta cum părintele evită ”societatea deţinuţilor legionari”. De la Târgu Ocna, în februarie 1952 părintele este mutat în ancheta Direcţiei Generale a Securităţii. După o anchetă sumară, în septembrie 1953, părintele Varlaam Lică este eliberat din temniţa comunistă.
Sursa: ziarullumina.ro
0 Comentarii