Web Analytics

Cîțu anunță o nouă rectificare bugetară

de | 1.10.2020 08:51 | Actualitate, Economie

Până la finalul anului, Guvernul va mai efectua o rectificare bugetară, a anunțat miercuri ministrul Finanțelor.

„Mă uit la execuția bugetară și așa cum sunt lucrurile acum va mai fi nevoie de o rectificare bugetară până la finalul anului”, a spus ministrul.

„Bugetul va fi aprobat de Guvernul următor, în baza actualei legislații”, a mai spus Florin Cîțu, ca răspuns la întrebările legate de evoluțiile pensiilor, salariilor bugetare și alocațiilor pentru copii.

Ministrul spune că în condițiile în care Guvernul își dorește o consolidare fiscală, se așteaptă ca agenția S&P să mențină actualul rating al țării cu o perspectivă stabilă. „Mă aștept să treacă la perspectivă stabilă. O să vadă că ne dorim consolidare fiscală”, a spus ministrul.

Guvenrul a efectuat o rectificare bugetară la jumătatea lunii august.

Articol scris de Antoniu Neguț

Distribuie!

0 Comentarii