Web Analytics
scris luni, 01.12.2025

Cisternă cu 30.000 de litri de apă pentru Curtea de Argeș

Cisternă cu 30.000 de litri de apă pentru Curtea de Argeș

O autocisternă cu 30.000 litri de apă adusă de ISU va deservi locuitorii din municipiul Curtea de Argeș și din împrejurimi, după ce apa de la robinet nu mai este bună de băut de câteva săptămâni.

Aquaterm a anunțat încă din 11 noiembrie că, în urma analizelor efectuate de DSP Argeș, apa nu mai respectă toți parametrii de potabilitate. Pe 12 noiembrie, apa a fost oprită în vederea curățării filtrelor din Stația de tratare de la Cerbureni. Apoi, după reluarea alimentării cu apă, aceasta a fost încă tulbure sau încărcată cu suspensii, motiv pentru care nici acum autoritățile nu recomandă consumul acesteia.

În acest context, ISU Argeș a anunțat, duminică noaptea, că o autocisternă cu apă potabilă a fost trimisă în Argeș. Acțiunea de sprijin vine și ca urmare a Hotărârii CNSU nr. 32, adoptată pe 30 noiembrie 2025, prin care au fost aprobate măsuri urgente destinate populației afectate de întreruperea alimentării cu apă din Prahova și Dâmbovița, unde au fost duse alte trei cisterne cu apă potabilă.

Prefectul de Argeș: „Cisterna este alimentată din județul Argeș, de la Mioveni!”

„La Curtea de Argeș s-a dat și o hotărâre de CLSU prin care administrația locală asigură apă îmbuteliată pentru persoanele vulnerabile, pentru persoanele cu handicap nedeplasabile, pentru consum și preparare hrana în unități sanitare, unități școlare! Printr-o decizie CJSU s-a solicitat cisterna de apă potabilă de la Timiș! Cisterna este alimentată din județul Argeș, de la Mioveni!”, a transmis prefectul Ioana Făcăleață. Cisterna va fi lăsată în partea de sud a municipiului, întrucât în zona de nord sunt două izvoare, a mai precizat prefectul.

ISU Argeș: „Este obligatoriu sa fie parcursă procedura de igienizare și testare a calității apei”

Purtătorul de cuvânt al ISU Argeș, Isabela Petre, a transmis că apa din cisternă va fi testată.

„Autoritatea locală a aplicat toate soluțiile disponibile pentru a restabili calitatea apei, însă acestea nu au produs rezultatele așteptate. În consecință, pentru a veni în sprijinul cetățenilor și pentru a asigura funcționarea infrastructurii din domeniul sănătății, a fost dispusă această măsură.

Doar că și această soluție necesită o serie de verificări ale calității apei transportate și chiar dacă autocisterna este deja în localitate este obligatoriu sa fie parcursă procedura de igienizare și testare a calității apei”, a precizat ISU Argeș.

Citește și Soldații vor defila cu torțe în Curtea de Argeș. Se aprind și luminițele

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită