Web Analytics
scris joi, 15.01.2026

Ciprian Ciucu anunță că Primăria Capitalei va intra în faliment dacă nu primește mai mulţi bani din cotele încasate la nivel de Guvern

Primarul Bucureștiului, Ciprian Ciucu, a declarat miercuri, 14 ianuarie, la Digi24, că Primăria Capitalei va intra în faliment în lipsa unor fonduri suplimentare, mai exact dacă nu primește mai mulţi bani din cotele încasate la nivel de Guvern. Edilul a precizat că PMB mai are acum în conturi doar 20 de milioane de lei.

Ciprian Ciucu anunță că Primăria Capitalei va intra în faliment dacă nu primește mai mulţi bani din cotele încasate la nivel de Guvern

Citește și: Primarul orașului Sfântul Gheorghe a luat hotărârea să nu mărească impozitul pe locuințe

„Mai sunt 20 de milioane şi am zis că sunt politicieni care au conturi sau pe la cearşaf mai mult de 20 de milioane. Şi unii au interpretat că eu mă plâng”, a spus Ciucu, conform Libertatea.ro. El a explicat că Primăria Capitalei nu primeşte taxe şi impozite locale, fiind dependentă exclusiv de banii alocaţi de Guvern și că nu se plânge, dar nu poate rezolva probleme existente înainte ca el să preia mandatul la PMB. În aceste condiții, instituția pe care o conduce riscă falimentul, chiar dacă el va face concedieri pentru a mai scădea cheltuielile. „

Am soluţii, dar nu pot să le aplic. Soluţiile vor fi aplicate progresiv. Trebuie pregătite, trebuie foarte bine gândite, ca să nu avem probleme în instanţă. Pentru că vor fi comasări, vor fi restructurări. Eu voi face partea mea, ce ţine de mine, voi face ca primar. Consiliul Local va trebui să ofere sprijinul să voteze, dar nu va fi suficient. Pentru că ne uităm la cifre. Primăria Capitalei trebuie să primească mai mulţi bani din cote, pentru că în acest moment, dacă acest lucru nu se întâmplă, intrăm în faliment”, a adăugat Ciucu.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită