Web Analytics
scris joi, 07.11.2019

Cine e patronul care a oferit o recompensă de 50.000 de euro pentru TIR-ul furat

# Se numește Ovidiu Ionescu (foto) și conduce firma Insert Auto Service din Pitești
A făcut vâlvă săptămâna trecută cazul unui TIR cu marfă de 350.000 de euro care a fost furat. TIR-ul, plin cu televizoare Polaroid de ultimă generație, a plecat din localitatea Chitila, de lângă București, acolo unde se afla depozitul de unde a fost încărcată marfa, și ar fi trebuit să ajungă în Olanda. Am aflat, în exclusivitate, care este firma care a luat comanda de pe Bursa de transport pentru TIR-ul ce trebuia să transporte televizoarele, TIR furat ulterior cu marfă cu tot. Este vorba de compania Insert Auto Service din Pitești, cu o experiență de peste 20 de ani în transportul internațional de mărfuri. Am luat legătura și cu Ovidiu Ionescu, managerul firmei, pentru a ne spune mai multe despre acest furt ce a făcut ocolul țării. Numai că Ovidiu Ionescu a fost foarte laconic în declarații, spunându-ne: ”Nu doresc să dau vreun interviu pe această temă. Vă rog frumos să nu mă mai deranjați. Mulțumesc!”.

Cine e patronul care a oferit o recompensă de 50.000 de euro pentru TIR-ul furat

Un angajat e cel care a postat pe FB anunțul cu recompensa

În seara zilei de 31 octombrie, la scurt timp după ce TIR-ul a fost furat, Cristi Manole, unul dintre oamenii din echipa de conducere de la Insert Auto Service, a postat un anunț pe Facebook în care spunea că se oferă o recompensă de 50.000 de euro pentru găsirea TIR-ului furat și în special a mărfii. TIR-ul aparținea unei firme din Dâmbovița ce trebuia să asigure transportul mărfii.
Pe 2 noiembrie, două persoane, ambele din localitatea Crângurile – Dâmbovița, au fost reţinute de poliţiştii Serviciului de Investigarea Criminalităţii Economice din Argeş, după ce oamenii legii ar fi stabilit legătura dintre cei doi şi TIR-ul furat, plin cu televizoare în valoare totală de 350.000 de euro. Cele două persoane, soț și soție, ar fi dat declarații contradictorii despre caz. Cei doi sunt acum cercetați sub control judiciar. TIR-ul furat nu a fost găsit până acum, iar cercetările continuă, după cum ne-au confirmat surse judiciare.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

La vânat de urs, adunaţi ca la urs

Sălbăticiunile sunt prezențe obișnuite în zona Muscel, departe fiind vremurile în care ursul de la Rucăr provoca un miting în anul 2019 sau când un...

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...