Web Analytics

Cifre record în primul semestru pentru grupul Renault

de | 28.07.2017 11:43 | Actualitate

renault

Cifra de afaceri  a grupului Renault a crescut cu 17,3% în primul semestru al acestui an, ajungând la 29 537 milioane de euro, iar înmatriculările au crescut cu 10,4% și au ajuns la 1,88 milioane de unități.

„Grupul afișează noi cifre record pe primul semestru. Aceste rezultate sunt efectele planului nostru de reînnoire a gamei, de extindere geografică, dar și al angajamentului tuturor salariaților. Performanța ne asigură un punct de plecare solid pentru implementarea noului plan strategic și ne permite să ne confirmăm biectivele anuale (…). Dezvoltarea vânzărilor către parteneri contribuie cu 2,5 puncte și reflectă dinamismul activității noastre CKD în Iran și China, precum și vânzările de vehicule asamblate în Europa (în special odată cu demarajul producției de Nissan Micra). Efectul pozitiv prețurilor (+2,3 puncte) a fost posibil datorită reînnoirii gamei”, a precizat Carlos Ghosn, Președinte – Director general Renault, într-un comunicat de presă.

 În același document se mai arată că rezultatul de exploatare al Grupului este de 1 789 milioane de euro, față de 1 476 milioane de euro în primul semestru din 2016 (+21,2%). Îmbunătățirea este generată de creșterea marjei operaționale și reducerea altor cheltuieli de exploatare.

„Rezultatul financiar este negativ, de -211 milioane de euro, față de – 67 milioane de euro în primul semestru din 2016. Degradarea a fost cauzată de prima consolidare a rezultatului financiar a AvtoVaz, de – 64 milioane de euro, precum și de evoluția negativă a altor elemente financiare (ajustări ale valori acțiunii și variația ratei de schimb).

Contribuția companiilor asociate, mai ales a Nissan, este de 1 317 milioane de euro, față de 678 milioane de euro în primul semestru din 2016. Contribuția Nissan a fost la rându-i influențată de un produs excepțional: vânzarea acțiunilor pe care le deținea la furnizorul Calsonic Kansei.

Impozitele curente și amânate reprezintă 479 milioane de euro, în scădere cu 41 milioane de euro față de 2016.

Rezultatul net este de 2 416 milioane de euro (+54,2%), iar rezultatul net, partea Grupului, de 2 379 milioane de euro (8,77 euro per acțiune, față de 5,51 euro per acțiune în primul semestru din 2016).

Free cash-flow-ul operațional aferent activității Auto (inclusiv AvtoVaz) este pozitiv, de 358 milioane de euro, datorită variației de fond de rulment pozitivă de 191 milioane de euro”, mai precizează documentul.

La 30 iunie 2017, stocurile totale (inclusiv cele din rețeaua agenților independenți) reprezintă 63 de zile de vânzare, față de 60 de zile la sfârșitul lunii iunie 2016. Foto: keywordsuggest.org

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii