Federația Română de Fotbal a informat, în cursul zilei de luni, că Istvan Kovacs a fost delegat din nou de UEFA la un meci important din Champions League. Este vorba despre partida de la Istanbul, dintre Galatasaray și Atletico Madrid, programată să se dispute miercuri, 21 ianuarie, în cadrul etapei cu numărul 7 din faza principală a competiției.

Potrivit gsp.ro, Kovacs urmează să fie ajutat la cele două margini de Mihai Marica și Ferencz Tunyogi, în vreme ce rolul de arbitru de rezervă i-a revenit chiar fratelui său, Szabolcs. Un alt român, Cătălin Popa, a fost repartizat în camera VAR, alături de Rob Dieperink din Olanda.
Nu este vorba doar despre o nouă recunoaștere la nivel european a valorii de arbitru a lui Istvan Kovacs, ci pentru „centralul” din Carei această delegare aduce și o răsplată mai mult decât semnificativă din perspectivă financiară.
Până în prezent, UEFA nu a comunicat niciodată în totalitate în mod oficial baremurile de arbitraj pentru astfel de evenimente. Totuși, potrivit jurnaliștilor de la givemesport.com, un arbitru care conduce de la centru un astfel de meci din faza principală a Champions League ar ajunge să fie recompensat cu suma de 6.400 de euro.
Suma este valabilă și pentru fiecare joc din play-off, dar și din faza optimilor de finală. În sferturile de finală și semifinale, remunerația arbitrilor de centru pentru fiecare meci crește la 8.100 de euro. Marea finală este recompensată de către forul de la Nyon cu suma de 10.900 de euro.
În acest sezon, Istvan Kovacs a mai arbitrat trei meciuri din faza principală a UEFA Champions League: Olympiacos – Pafos 0-0, Villarreal – Juventus 2-2 și Liverpool – Real Madrid 1-0.
Citește și: Nicholas, fiul cel mic al lui Bogdan Andone, mândru de tatăl său: „Este eroul meu!”




0 Comentarii