CFR Călători marchează sâmbătă Ziua Unirii Principatelor Române, prin ”Trenul Unirii”, cu o locomotivă în culorile drapelului naţional, care va pleca la 6.45 din Gara de Nord din Capitală, cu destinaţia Iaşi.

”Sâmbătă, 24 ianuarie 2026, va marca împlinirea a 167 de ani de la Unirea Principatelor Române prin circulaţia simbolică a „Trenului Unirii” (IC 561). Această iniţiativă onorează moştenirea lăsată de Alexandru Ioan Cuza şi celebrează primul pas fundamental spre înfăptuirea statului naţional unitar român. În această zi de sărbătoare naţională, legătura feroviară între Bucureşti şi Iaşi va fi asigurată de trenul IC 561, care va purta numele simbolic de „Trenul Unirii” şi va pleca din Gara de Nord la ora 06:45, fiind remorcat de o locomotivă special decorată în culorile steagului naţional. Totodată, pentru a marca importanţa evenimentului în comunităţile locale, trenul IC 561 va efectua staţionări suplimentare în staţiile Bârlad şi Vaslui”, anunţă joi CFR Călători.

Citește și Tânăr din Argeș, prins cu 152 km/h pe DN 73!
Călătoria festivă va fi însoţită începând cu plecarea trenului de reprezentanţii Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Bucureşti (Biroul de Poliţie Transporturi Feroviare Gara de Nord Bucureşti). Pe parcurs, li se vor alătura cei din Secţiile Regionale de Poliţie Transporturi din Galaţi şi Iaşi.
”Aceştia vor fi prezenţi la bordul „Trenului Unirii” pe tot parcursul călătoriei, unde vor participa la eveniment pentru a celebra împreună cu românii această sărbătoare naţională. Prezenţa lor va garanta un climat de linişte şi siguranţă pentru toţi cei care călătoresc în această zi aniversară cu trenul. Trenul va putea fi întâmpinat de localnici în staţiile: Ploieşti Sud, Mizil, Buzău, Râmnicu Sărat, Focşani, Tecuci, Bârlad, Vaslui, Bârnova, Nicolina, Iaşi”, precizează compania.
În contextul fluxului mare de călători estimat pentru această zi, CFR Călători recomandă pasagerilor să achiziţioneze biletele din timp pentru a evita supraaglomerarea şi să utilizeze toate trenurile disponibile în grafic.




0 Comentarii