Până acum, Consiliul Judeţean Argeş a primit 150 de cereri pentru bursele sociale destinate elevilor şi studenţilor. Autorităţile judeţene şi-au propus să acorde în acest an şcolar 300 de burse pentru elevii de gimnaziu şi liceu, precum şi pentru studenţi. Cuantumul unei astfel burse este de 200 lei pe lună. Pot beneficia de aceste burse elevii care au promovat anul şcolar anterior cu cel puţin media 8,50 şi minim media 9 la purtare şi studenţii care au promovat anul universitar cu minim media 8. Aceştia nu trebuie să aibă mai mult de 20 de absenţe la cursuri, iar familiile din care provin să nu deţină terenuri mai mari de 20.000 mp în zone de şes sau 40.000 în zone montane şi venitul mediu lunar per membru de familie să nu depăşească 625 lei. Elevii şi studenţii mai pot depune dosarele pentru burse sociale până la sfârşitul acestei luni, data de 30 octombrie a.c. fiind ultima zi în care instituţia primeşte astfel de cereri.
I.H.B.