Web Analytics
scris vineri, 25.07.2025

Cereri de adopție pentru Luci, puiul de urs salvat pe Transfăgărășan

„Cum se simte Luci, puiul de urs salvat?”, este întrebarea pe care au adresat-o mulți oameni sanctuarului de la Zărnești după ce singurul ursuleț din cei trei pui ai ursoaicei împușcate pe Transfăgărășan, a fost găsit. Iar AMP Sanctuari Liberty a răspuns:

Cereri de adopție pentru Luci, puiul de urs salvat pe Transfăgărășan

„Știm că mulți dintre voi ați întrebat despre el și vă mulțumim pentru grija și susținerea voastră!

Luci se află încă în zona de carantină, unde primește îngrijiri medicale și tratamente pentru a-și întări organismul. Este din ce în ce mai bine, însă pentru un pui de urs sălbatic prezența oamenilor poate fi o sursă de stres. Noi nu vrem să-l transformăm într-un animal obișnuit cu contactul uman. Vrem ca Luci să își recapete liniștea și comportamentul natural. Pentru noi, cel mai important lucru este confortul și recuperarea lui, nu transformarea lui în „mascotă”.

Citește și Foc pe două hectare de vegetație la Leordeni

De aceea, evităm să intrăm în mod repetat pentru a face fotografii, astfel încât Luci să se liniștească și să se refacă în ritmul lui. Așadar, interacțiunea cu el este minimă. Doar medicul și un îngrijitor intră în zona lui.

În curând, Luci va fi mutat într-un țarc exterior, unde se va alătura celorlalți doi pui orfani ajunși la noi în luna mai, Barbara și Titzian. Atunci vom putea face fotografii și veți putea vedea toți cei trei ursuleți, jucându-se și vindecându-și traumele împreună.Vă mulțumim pentru răbdare, pentru că înțelegeți că liniștea este cel mai bun tratament pentru el și vă promitem că îl veți revedea în postările noastre cât de curând va fi posibil”.

Trebuie spus că impresionați de povestea ursulețului din Argeș, foarte mulți și-au exprimat dorința de a-l adopta de la distanță prin donații, de mare ajutor adăpostului ce la Zărnești, acolo unde sute de animale mari care au trecut prin întâmplări nefericite, și-au găsit liniștea dar au nevoie, în continuare, de hrană și îngrijire.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

La vânat de urs, adunaţi ca la urs

Sălbăticiunile sunt prezențe obișnuite în zona Muscel, departe fiind vremurile în care ursul de la Rucăr provoca un miting în anul 2019 sau când un...