Web Analytics

Centrul Cultural Piteşti organizează concursul de fotografie „Simfonia Lalelelor prin ochii tăi”

de | 4.04.2019 12:56 | Cultură

Primăria Municipiului Pitești, prin Centrul Cultural Pitești, organizează, în perioada 12-16 aprilie (perioadă în care se face și înscrierea participanților), prima ediție a Concursului de Fotografie sub genericul „Simfonia Lalelelor prin ochii tăi”, în vederea obținerii de imagini artistice de la manifestările culturale care se desfășoară sub egida Simfoniei Lalelelor, eveniment emblematic al municipalității.
Câștigătorii vor fi premiați cu diplome, daruri cu simbolurile Simfoniei Lalelelor, iar lucrările premiate vor fi postate pe site-ul oficial al Centrului Cultural Pitești (www.centrul-cultural-pitesti.ro), pe site-ul oficial al Simfoniei Lalelelor (www.simfonialalelelor-pitesti.ro) și, ulterior, publicate în Albumul „Simfonia Lalelelor prin ochii tăi”, ediția I.
Concursul va avea o singură categorie, aceea de imagini foto digitale. Fiecare concurent poate participa cu 2 lucrări, în format electronic.
Participarea la concurs şi completarea formularului de înscriere implică acordul autorului ca materialele participante în concurs să poată fi folosite de către Primăria Municipiului Pitești în scopul promovării concursului şi al realizării de materiale de prezentare a oraşului, cu menţionarea numelui autorului; depunerea formularului de înscriere reprezintă consimţământul autorului cu privire la această formă de utilizare, nelimitată în timp şi spaţiu.
Organizatorul va considera în mod automat că trimiterea unei fotografii şi completarea formularului reprezintă participarea concurentului la concurs şi că acesta este de acord cu regulamentul concursului.
Fotografiile trimise trebuie să fie originale, realizate de concurenţi. Organizatorul nu îşi asumă răspunderea pentru nicio fotografie însuşită în mod ilegal de către concurenţi; concurentul este unic responsabil pentru orice consecinţe directe sau indirecte care pot apărea ca urmare a participării cu fotografii la acest concurs.
Imaginile care nu respectă prevederile din regulament vor fi excluse din concurs.
Concurenții vor trimite până pe data de 16 aprilie, pe adresa de e-mail a Centrului Cultural Pitești cultcentre@yahoo.com, următoarele: formularul de înscriere (se descarcă de pe site-ul www.centrul-cultural-pitesti.ro sau de pe site-ul www.simfonialalelelor-pitesti.ro); fotografiile în format digital.
Lucrările înscrise în concurs vor fi apreciate după următoarele criterii: creativitate; originalitate; estetica imaginii; realizare tehnică.
Câștigătorii vor fi anunțați public pe data de 17 aprilie, lucrările premiate vor fi postate pe site-ul oficial al Centrului Cultural Pitești (www.centrul-cultural-pitesti.ro) și pe site-ul oficial al Simfoniei Lalelelor (www.simfonialalelelor.ro).
M.S.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii