În așteptarea noilor ordine de la București în ceea ce privește activitatea culturală pentru public, Centrul Cultural Pitești continuă, și în perioada 25-29 mai, noi ediții ale proiectelor specifice, evenimente care pot fi urmărite pe site-ul oficial (www.centrul-cultural-pitesti.ro) și pe pagina oficială de Facebook ale instituției. În cadrul proiectului cultural-educativ „Gânduri, rostiri, scrieri”, poeta Denisa Popescu va prezenta volumul de dezvoltare personală cu titlul ”Trei prieteni, în căutarea înțelepciunii: un călugăr, un filosof și un psihiatru ne vorbesc despre lucrurile esențiale”, avându-i autori pe Christophe André, Alexandre Jollien și Mathieu Ricard. “Cartea face parte din categoria lucrărilor sapiențiale și aduce în discuție teme de interes și de acută actualitate: arta ascultării; să învățăm să conviețuim cu emoțiile noastre; culpabilitatea și iertarea; bunăvoința ca busolă, ego-ul – prieten sau impostor?”, semnalează Denisa Popescu. De asemenea, scriitorul Nicolae Cosmescu, redactorul-șef al revistei literare „Cuvântul Argeșean”, și coordonator al Cenaclului “Armonii Argeșene”, prezintă în spațiul virtual nr. 3/2020 al revistei „Cuvântul Argeșean”, publicație a Ligii Scriitorilor Români – Filiala Argeș, care apare la două luni sub egida Centrului Cultural Pitești. Distinsul scriitor vă mai invită la o lectură publică din noile creații literare, oferită online de medicul-scriitor Adrian Mitroi, președintele Ligii Scriitorilor Români – Filiala Argeș.
M.S.