# Apărarea dibace cu cheltuială se face. De mai mult timp, ITRSV-ul şi Ocolul Silvic Câmpulung caută să-i vină de hac celebrului „naş al defrişărilor” din zona Muscelului, cunoscut ca „Sulică de Rucăr”, pe numele său real Ion Popa Nica.
Din vara anului trecut, pe rolul Judecătoriei Câmpulung se află un dosar penal în care Nica este acuzat de infracţuni silvice pe raza localităţii Bughea de Sus, unde acesta ar fi ras de pe faţa pământului o pădure de circa zece hectare, în condiţiile în care, numai în ultimii ani, „Sulică” a mai defrişat sute de hectare de pădure fără a fi prins, scăpând astfel basma curată de fiecare dată. În cazul de faţă, oamenii legii sunt hotărâți să demonsteze că cel care a făcut să dispară pădurea de la Bughea de Sus este nimeni altul decât celebrul Ion Popa Nica, care, în încercarea de a-şi demonstra nevinovăţia, l-a angajat ca avocat chiar pe fostul ministru de interne în guvernul Petre Roman și deputat PD de Argeş în perioada 1992-1996, Doru Viorel Ursu. Asta după ce în mai multe rânduri a încercat să tot amâne termenele, ba pe motive de lipsă de apărare, ori prin a schimba avocaţii. Punct ochit, punct lovit, întrucât noul său apărător, avocatul Doru Viorel Ursu, a reuşit să-i obţină şi la ultimul proces, din 26 februarie, o nouă amânare.
Ion Popa Nica este ferm: „Ce vă freacă grija de mine?”
Am încercat să obţinem şi punctul de vedere al lui Ion Popa Nica, iar acesta s-a dovedit foarte „ferm” în declaraţie: „V-am spus să nu se mai lege nimeni de mine! Ce vă interesează aşa de mult? Ce vă freacă grija de mine?”. În timp ce reprezentantul Ocolului Silvic Câmpulung, şeful de ocol Cătălin Oprei, s-a arătat mult mai cooperant: „În proces, Ocolul Silvic Câmpulung s-a constituit ca reprezentant al statului pentru a cere 50% din valoarea pădurii tăiate, ce se va plăti către Fondul de Conservare şi Regenerare a Pădurii. Dosarul în acest caz a fost deschis la vremea respectivă de către ITRSV şi Poliţie”.
„Sulică” îşi permite plimbări cu elicopterul, dar plăteşte o pensie alimentară de numai 300 lei pe lună
Mai trebuie spus că Ion Popa Nica este obişnuit cu drumurile la Judecătorie, având în ultimii ani şi mai multe procese „personale”, unul dintre ele fiind cel în care şi-a câştigat dreptul de a-şi vizita fiul conceput cu o tânără din Berevoieşti. Proces pigmentat cu o serie de circuri şi scandaluri specifice personajului „Sulică”. Deși îi plăteşte copilului o pensie alimentară de numai 300 lei lunar, el a recurs chiar şi la gestul de a se plimba cu elicopterul pe deasupra Berevoieştiului, probabil ca să-l vadă lumea cât e de sus, contra unui tarif de circa 1000 euro ora.
I. ŞTEFAN