Un accident feroviar care a implicat duminică două trenuri de mare viteză a făcut zeci de morți în sudul Spaniei, potrivit Gărzii Civile, după o ciocnire foarte violentă care a aruncat mai multe vagoane de pe şine.

Coliziunea s-a soldat cu 39 de morţi, potrivit unui nou bilanţ, confirmat luni dimineaţa de către Ministerul spaniol de Interne, scrie CNN. Catastrofa s-a soldat, de asemenea, cu 123 de răniţi – inclusiv cinci în stare foarte gravă şi 24 în stare gravă -, potrivit ministerului. Ministrul spaniol al transporturilor, Oscar Puente, a subliniat pe platforma X că „impactul a fost teribil”.
Potrivit ministrului, „ultimele vagoane ale unui tren” al companiei Iryo, plecat din Malaga, în Andaluzia (sud), cu destinaţia Madrid, „au deraiat” în apropiere de Adamuz, la aproximativ 200 km nord de Malaga, ciocnindu-se cu un tren al companiei naţionale Renfe care circula în direcţia opusă pe o linie alăturată spre Huelva.
Forţa impactului dintre trenuri, cu sute de pasageri la bord, a fost de aşa natură încât a „aruncat de pe şine primele două vagoane ale trenului Renfe”, a continuat el, explicând că „prioritatea” în acest moment este „acordarea de asistenţă victimelor”.
În faţa situaţiei, „traficul trenurilor de mare viteză între Madrid şi Cordoba, Sevilla, Malaga şi Huelva (oraşe din sudul Spaniei) va fi întrerupt cel puţin toată ziua de luni, 19 ianuarie”, a indicat pe X administratorul reţelei feroviare spaniole (Adif).




0 Comentarii