Omul supranumit „cel mai slab arbitru din lume” va conduce meciul de play-off din Europa League, dintre Aberdeen și FCSB, campioana României.
FCSB va avea o misiune grea în prima manșă a play-off-ului UEFA Europa League. Campioana României se va deplasa pe terenul celor de la Aberdeen, iar forul continental a anunțat și cine este arbitrul care va conduce această dispută.
UEFA a anunțat arbitrul delegat pentru partida de joi seară, de pe Pittodrie Stadium, dintre Aberdeen și FCSB. Prima manșă a play-off-ului Europa League va fi condusă de olandezul Serdar Gözübüyük.
Acesta va fi ajutat de asistenții Erwin Zeinstra și Patrick Inia, iar al patrulea oficial va fi Joey Kooij. În camera VAR vor fi conaționalii Pol van Boekel și Robin Hensgens.
Potrivit digisport.ro, antrenorul rus Leonid Slutskiy l-a supranumit pe Gözübüyük ca fiind „cel mai slab arbitru din lume”, după ce acesta a acordat o lovitură de la 11 metri pentru PSV, în prelungiri, într-un meci cu Vitesse, încheiat cu scorul de 3-3.
Nici scoțienii nu îl au la inimă pe Serdar Gözübüyük. În anul 2023, el a anulat un gol marcat de Scott McTominay, din lovitură liberă, contra Spaniei, când a sesizat că Jack Hendry l-a faultat pe Nai Simon.
Serdar Gözübüyük este cunoscut și pentru ușurința cu care acordă cartonașe în meciuri. Olandezul a arătat, în sezonul trecut, 163 de cartonașe galbene și două roșii în 44 de partide.
Acum două săptămâni, el a arbitrat în prima manșă a turului trei preliminar din Champions League, mai exact la meciul dintre Kairat Almaty și Slovan Bratislava, încheiat cu scorul de 1-0.
În acel joc, Gözübüyük a arătat de opt ori cartonașul galben și a oferit inclusiv un cartonaș roșu. El este cunoscut pentru felul strict în care oficiază.
Serdar Gözübüyük se află în spatele mai multor decizii controversate luate de-a lungul carierei sale. Una dintre acestea vine de la un derby între Feyenoord și PSV Eindhoven, din mai 2022.
Atunci, a dictat o lovitură de la 11 metri în favoarea gazdelor, în al șaselea minut de prelungire. Deși a fost sesizat din camera VAR cu privire la hențul respectiv, centralul a refuzat să revadă faza și a păstrat decizia, în ciuda faptului că arbitrul VAR l-a atenționat.
Atunci, scandalul izbucnit a fost uriaș, iar decizia lui Serdar Gözübüyük a fost comentată inclusiv de Federația de Fotbal din Olanda, care a confirmat că centralul a acționat greșit.
Citește și: FC Muscelul Câmpulung – FC Bihor Oradea, sâmbătă, 23 august, în etapa a patra din Liga 2
0 Comentarii