Cel mai cunoscut infecţionist al lumii în prima linie a luptei contra Covid, Anthony Fauci, este infectat cu virusul West Nile. Anthony Fauci, fost director al Institutului de Boli Infecțioase din Statele Unite, se tratează acasă după ce a fost spitalizat, anunţă CNN.
Fauci, care a fost parte a Grupului de lucru pentru coronavirus de la Casa Albă, se va recupera complet, a spus purtătorul de cuvânt al celebrului infecţionist. Aproximativ 1.000 de americani sunt spitalizați în fiecare an cu cea mai severă formă de West Nile, care se răspândește în urma înţepăturilor de țânțari purtători ai virusului.
Crește numărul de cazuri de infecţie cu virusul West Nile în România
De la începutul lunii iunie și până în prezent, un număr de 22 de cazuri de infecţie cu virusul West Nile au fost înregistrate în România, două dintre acestea fiind considerate cazuri probabile. Unul dintre aceşti pacienţi a murit, arată un raport publicat de Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP), potrivit News.ro.
Conform celui mai recent raport publicat de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) din cadrul INSP, de la începutul perioadei de supraveghere a infecţiei cu virusul West Nile (3 iunie 2024) și până pe 22 august s-au înregistrat 22 de cazuri, dintre care 20 de cazuri confirmate şi 2 cazuri probabile de infecţie cu acest virus. Din aceste cazuri, o persoană a decedat. Cazurile s-au înregistrat la următoarele grupe de vârstă: 20-29 de ani (un caz), 40-49 de ani (două), 50-59 de ani (trei), 60-69 de ani (şapte), 70-79 de ani (şase), peste 80 de ani (trei). Dintre pacienţi, 19 sunt bărbaţi şi trei femei.
Distribuţia pe judeţe a cazurilor (în funcţie de unitatea teritorială de expunere) este: municipiul Bucureşti (4), judeţul Bistriţa-Năsăud (2), Botoşani (1), Cluj (1), Dâmboviţa (1), Giurgiu (2), Ilfov (2), Mureş (2), Prahova (1), Satu Mare (2), Suceava (4).
Citește și: A murit Christoph Daum, fostul selecționer al Naționalei României
0 Comentarii