Stația meteo Miercurea-Ciuc a înregistrat, luni dimineața, o valoare de minus 9,2 grade Celsius, fiind depășit recordul de temperatură negativă al zilei de 20 octombrie.
Citește și: CCR a declarat neconstituțională reforma pensiilor magistraților pe motiv de formă
Potrivit informațiilor furnizate AGERPRES de meteorologul de serviciu Udo Reckerth, de la Centrul Meteorologic Regional Transilvania – Sud Sibiu, vechiul record al zilei de 20 octombrie a fost înregistrat la Miercurea-Ciuc în anul 1949, când termometrele au arătat minus 9 grade Celsius.
Vremea a fost foarte rece și în alte localități din Harghita. La Joseni s-au înregistrat minus 8 grade Celsius, la Toplița termometrele au arătat minus 7 grade, la stația de munte Bucin au fost minus 6 grade Celsius, iar la Odorheiu Secuiesc s-au consemnat minus 4 grade.
Meteorologul a mai arătat că vremea va rămâne rece, cu maxime în cursul zilei care vor oscila între 8 și 10 grade Celsius, iar în noaptea următoare, pe un fond de cer senin, se vor înregistra minime în jurul valorii de minus 8 – minus 9 grade Celsius. Începând de marți, meteorologii prognozează o creștere a temperaturilor.
0 Comentarii