FC Argeș Basketball a învins Sibiul cu 77-70 în runda cu numărul cinci a Ligii Naționale de Baschet masculin, iar determinarea și-a spus cuvântul în rândul elevilor lui Nebojsa Vidic. Iată ce spune antrenorul despre această nouă victorie:
”Toată lumea care a fost prezentă la Sala Sporturilor s-a putut bucura, pe lângă victorie, de un baschet de calitate. A fost un joc de intensitate, dur, împotriva unei echipe solide. Sibiul are un lot puternic, lucru pe care l-am spus și înaintea meciului. Noi am reușit să stopăm cele mai bune părți ale lor, cu excepția fundașului australian, cu care am avut câteva probleme în urma jocului său individual.
Citește și Se schimbă regulile în asistența socială: apare Venitul minim de incluziune! Prefectul dă explicații
Sunt fericit pentru cei care ne-au susținut și au creat o atmosferă incredibilă. Sunt fericit pentru băieții mei, care muncesc foarte bine și merită o astfel de suținere. Sunt convins că putem trăi astfel de momente, împreună, și la Pitești Arena. Suporterii sunt cei care ne-au ajutat aseară, în mod evident, să etalăm un joc frumos și să obținem victoria”.
0 Comentarii