Web Analytics
scris joi, 08.08.2024

Ce rentă viageră va primi David Popovici după retragerea din activitate

David Popovici a devenit primul campion olimpic, la băieți, din istoria natației românești. După reușitele sale la Jocurile Olimpice de la Paris, David Popovici și-a asigurat o rentă viageră substanțială, la 19 ani, însă o va încasa abia după ce își va încheia cariera. Acesta poate primi o sumă importantă lună de lună.

Ce rentă viageră va primi David Popovici după retragerea din activitate

„Renta viageră se acordă începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care sportivul se retrage din activitate”, este specificat în lege.  David Popovici ar trebui să primească 12.535 de lei pentru medalia de aur de la 200 de metri liber. Pentru bronzul de la 100 de metri liber ar urma să i se adauge alţi 8.772 de lei. În total ar fi vorba de 21.307 lei. Cum renta viageră maximă este stabilită acum la 16.635 de lei, atât ar putea primi şi David Popovici. El ar încasa o sumă similară cu Nadia Comăneci, Sandra Izbaşa, Elisabeta Lipă sau Marian Drăgulescu. Pentru rezultatele excepţionale de la Jocurile Olimpice 2024, David Popovici va primi 200.000 de euro de la COSR.

Citește și: JO 2024: Mihaela Cambei a câștigat argintul la haltere

Conform Legii nr. 69 din 28 aprilie 2000, sportivii care au obținut medalii la cele mai importante competiţii pot cere primirea unei rente viagere. Aceasta se asigură în următoarele condiţii, potrivit Tabu.ro: (1) Sportivul de performanţă care a obţinut o medalie de aur, argint sau de bronz în probele individuale sau pe echipe din cadrul jocurilor olimpice sau o medalie de aur la campionatele mondiale şi europene de seniori probe olimpice are dreptul, la cerere şi cu confirmarea Ministerului Tineretului şi Sportului, la o renta viageră.  (2) Renta viageră prevăzută la alin. (1) reprezintă echivalentul a 1,5 salarii medii brute pe economie.  (3) Pentru stabilirea rentei viagere se utilizează salariul mediu brut pe economie comunicat de Comisia Naţionala pentru Statistica pentru luna anterioară celei în care se face plata drepturilor.  (4) Renta viageră se acordă începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care sportivul se retrage din activitate, dar nu mai devreme de data intrării în vigoare a prezentei legi.  (5) În funcţie de nivelul performantei sportive, din renta viageră, calculată potrivit prevederilor alin. (2), drepturile lunare se acordă din 1,5 salarii medii brute pe economie, după cum urmează: a) – 100% pentru prima medalie de aur obţinută la jocurile olimpice; – 80% pentru prima medalie de argint obţinută la jocurile olimpice sau pentru prima medalie de aur obţinută la campionatele mondiale; – 70% pentru prima medalie de bronz obţinută la jocurile olimpice sau pentru prima medalie de aur obţinută la campionatele europene; b) 50% din valoarea indemnizaţiei corespunzătoare cuvenite potrivit lit. a) pentru următoarele medalii de aur obţinute la jocurile olimpice, campionatele mondiale sau campionatele europene.  (6) Pentru sportivii care cumulează titlul de campion olimpic şi cel de campion mondial sau european ori titlul de campion mondial cu cel european renta viageră acordată pentru cea mai buna performanta se cumulează cu cea pentru performanta inferioară, potrivit nivelurilor prevăzute la alin. (5) lit. b).

Citește și: Un arbitru argeşean a oficiat în Turul 3 preliminar din Champions League

 (7) Fondurile necesare pentru plata drepturilor prevăzute în prezentul articol se aloca de la bugetul de stat şi se plătesc de Ministerul Tineretului şi Sportului.  (8) Modalităţile de plată a drepturilor prevăzute la alin. (1) se stabilesc prin ordin al ministrului tineretului şi sportului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.  (9) Renta viageră prevăzută în prezentul articol se plăteşte lunar în lei şi nu este impozabilă. (10) În perioada revenirii în activitate ca sportiv activ plata rentei viagere se suspenda.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Lasconi a lipsit de la școală

Treburile națiunii au făcut ca să se scrie din nou istorie la Câmpulung, în sensul că prima zi de școală a fost marcată fără prezența primarului la...