Ce n-a văzut România are Mioveniul: primul spital de stat construit de la zero după Revoluţie

de | 12.09.2019 13:29 | Politica si Administratie

Ce nu a reușit Piteștiul în ultimii 30 de ani, ce nu a reușit niciun alt oraș din România a reușit primarul Ion Georgescu de la Mioveni: să aibă primul spital construit de la zero în țara noastră după Revoluție. Iar recepția noului spital de la Mioveni, cel mai modern din România, a fost joi, 5 septembrie, în fața a peste 500 de invitați din țară și străinătate, în frunte cu premierul Viorica Dăncilă și ministrul Sănătății, Sorina Pintea.

Primarul Ion Georgescu: ”Putem fi un model de bune practici în România”

Recepția noului spital a fost precedată, la Casa de Cultură a Sindicatelor Dacia din localitate, de un seminar național unde au fost discutate teme de actualitate din domeniul medical și a fost făcută o prezentare din punct de vedere tehnic și medical a noului spital.
”Am pus mult suflet pentru realizarea acestui proiect. În Mioveni sunt peste 350 de agenți economici și 3 platforme industriale. Suntem orașul ce contribuie cu 4,5% la PIB și cu 20% la exporturile României. Noul spital din Mioveni e un proiect unicat, poate funcționa independent 48 de ore și va avea inclusiv un sector de medicină tradițională chinezească. Cred că din 2020 putem spune că în Argeș avem un spital regional. Cred că putem fi un model de bune practici în România”, a declarat primarul Ion Georgescu în deschiderea seminarului.

Dr. Mugur Stancu, coordonatorul proiectului: „Ce a făcut domnul primar Georgescu trebuie să devină un model de repetat în 100 de locuri din țară”

Un discurs foarte interesant și foarte bine argumentat a avut dr. Mugur Stancu, coordonatorul proiectului și antreprenor general din partea Medicare Tehnics SA: ”Am un sentiment de mare împlinire de fiecare dată când văd un spital gata, așa cum e cazul noului spital de la Mioveni. Acest nou spital este un proiect repetabil. Totul e o problemă de management. Ar trebui făcute 120 de spitale noi în toată țara și ar trebui făcute repede. Fără o asistență medicală adecvată, creșterea vârstei de pensionare este imposibilă. Dacă acceptăm cu toții că avem nevoie de aceste spitale, se pot face 120 de spitale în 10 ani. Pentru a face 100 de spitale noi în România e nevoie de 10 miliarde euro, iar o treime din sumă ar putea veni din fonduri europene. Suntem pregătiți pentru primul parteneriat public-privat în care vom fi chemați. Cred că ce a făcut domnul primar Georgescu la Mioveni trebuie să devină un model de repetat în 100 de locuri din țară”.
Și Cristian Gentea, director general RATEN, a subliniat meritele esențiale ale primarului Ion Georgescu în această investiție, unicat pentru România. ”Noul spital de la Mioveni este o realizare extraordinară, cum din păcate întâlnim prea rar în România de azi. Ion Georgescu este un primar pe care și l-ar dori multe localități din țara noastră”, a spus Cristian Gentea în fața celor peste 500 de invitați ce au umplut până la refuz Casa de Cultură a Sindicatelor din Mioveni.
Un discurs în același stil inconfundabil și cu mai multe note amuzante a avut ÎPS Calinic. După ce a subliniat importanța acestui nou spital, arhiepiscopul Calinic a spus cu umor: ”Domnul primar ar trebui să întemeieze la spital secția de Zâmbete şi Veselie. Lipsa de veselie a fost întotdeauna mormântul sigur al unei nații”. A fost un moment ce l-a făcut și pe primarul de la Mioveni, de obicei foarte sobru și serios, să zâmbească.
Ceremonia de recepție a noului spital de la Mioveni a fost precedată de o slujbă de sfințire săvârșită de ÎPS Calinic, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Cu această ocazie, ierarhul argeșean i-a oferit primarului Ion Georgescu distincția eparhială ,,Sf. Neagoe Vodă Basarab”.

Un campion la tenis în scaun cu rotile, printre cei care au tăiat panglica

Momentul tăierii panglicii inaugurale a fost și el unul încărcat de emoție, printre cei participanți la acest moment special, alături de premierul Viorica Dăncilă și de un grup de copii, numărându-se și Flavian Crăciun, multiplul campion la tenis în scaun cu rotile. De altfel, Flavian Crăciun a stat mai multe minute de vorbă cu premierul Dăncilă.
Printre invitații prezenți s-au numărat și doi medici originari din Argeș, extrem de apreciați la nivel național și care profesează în Capitală. Este vorba de dr. Cătălin Cîrstoveanu, şeful secţiei de Terapie Intensivă Nou Născuţi de la Spitalul „Marie Curie” din Capitală, considerată cea mai modernă din sud-estul Europei, și dr. Remus Mihalcea, managerul Spitalului Colentina. Doi profesioniști de prim-rang și în același timp doi oameni de un bun-simț rar, care pe parcursul vizitei prin noul spital de la Mioveni nu s-au înghesuit să se bage în față alături de premier, așa cum au făcut-o parlamentarii de Argeș și mai mulți politicieni mărunți.

Echipa de management de proiect – un rol esențial

O mențiune specială se cuvine pentru echipa de management de proiect, care a coordonat totul impecabil și a făcut ca rezultatul final să fie unul de cinci stele: un spital ultramodern, cu dotări la cele mai înalte standarde internaționale. Iar cei cinci membri ai echipei sunt profesioniști cu experiență în domeniul medical. Este vorba de dr. Mugur Stancu – project manager și coordonator proiect, Adrian Dumbravă – project manager, Fănica Niculescu – project manager medical, Alexandru Ivanov – junior project manager medical și Mihai Sipatchin – project manager construcție.
Lucrările la spitalul de la Mioveni au început în martie 2016, fiind executate de asocierea MEDICONS formată din Guerrato SPA, SC Medicare Technics SA, ITAL TBS Telematic&Biomedical Services S.P.A, SC Editronic International SRL şi SC Eyecon Medical SRL, iar proiectul a fost realizat de Doset Impex SRL din Timişoara. Spitalul are subsol, parter şi 6 etaje, 250 de paturi, 6 secţii şi compartimente specializate, fiind dotat cu angiograf pentru intervenţii cardio-vasculare, aparatură de radiologie la cel mai înalt nivel cu rezonanţă magnetică nucleară, computer tomograf, aparate de radiologie fixe şi mobile, echipamente pentru intervenţii minim invazive, dar şi echipamente şi sisteme moderne de ventilaţie, de filtrare şi transport aer către fiecare etaj, separat.

De la soft pentru detecția riscului de boli cardiovasculare până la saltea antiescară

În ceea ce privește dotările spitalului de la Mioveni, se poate spune fără îndoială că acestea rivalizează cu cele ale oricărui spital de top din Europa de Vest.
La etajul 3, la secția Pediatrie, pentru viitorii pacienți cu vârste între 6-14 ani au fost aduse din Marea Britanie paturi electrice cu lungime reglabilă și mișcare electrică a secțiunii de spate, femur și înălțime, paturi ce pot coborî foarte jos, un avantaj în cazul urgențelor. La aceeași secție, printre aparatele de ultimă generație se numără și un ecograf Doppler color fabricat în Coreea de Sud, ce are printre altele soft de ghidare la introducerea acului de anestezie locală și soft pentru detecția riscului de boli cardiovasculare la copii.
Și dotările de la Pediatrie 3-6 ani sunt unele de vârf, având inclusiv paturi ATI cu saltea antiescară activă cu 18 elemente interschimbabile.
Blocul nașteri de la etajul 2 are printre altele sisteme intubație dificilă nou-născut produse în Japonia.
Pe masa de operații din sale de operație Obstetrică-ginecologie de la etajul 2 pot sta pacienți cu greutate până la 270 kg.
Angiograful de la etajul 1 este fabricat de General Electric (S.U.A.), lider de piață la nivel mondial în domeniu.
Și la etajul 1 ATI sunt paturi cu saltea antiescară activă pe care pot sta pacienți cu greutate de până la 350 kg.
Instalațiile de ventilare din fiecare dintre cele cinci săli de operație de la etajul 1 sunt prevăzute cu o centrală de tratare a aerului ce funcționează fără recirculare de aer, aerul introdus fiind 100% aer exterior.
Spitalul de la Mioveni, ce are clasa A de performanță energetică, este dotat cu un sistem de management al clădirii Building Management System (BMS) pentru a asigura funcționarea, controlul și supravegherea automatizată a sistemelor de încălzire, ventilație și climatizare. Prin intermediul BMS se menține diferența de presiune între încăperile curate sau cu poluanți și cele adiacente, controlul sistemului de iluminat și al plăcilor de distribuție electrică.

Ce structură are spitalul de la Mioveni

Vă prezentăm mai jos și structura defalcată a spitalului de la Mioveni, pe etaje:
– Subsol – Laborator Anatomie Patologică, prosectura, spălătorie, uscătorie şi bucătărie;
– Parter – Unitate Primiri Urgenţe (U.P.U.), laborator de Radiologie şi Imagistică Medicală (RMN, CT, RX), Ambulatoriu de Specialitate, sală de operaţii (Angiograf);
– Etajul I – Bloc operator cu trei săli de operaţie, compartiment Radiologie Intervenţională şi Chirurgie Vasculară, compartiment ATI;
– Etajul II – două săli de naşteri, o sală de operaţii (cezariene) şi un compartiment de Neonatologie cu ATI;
– Etajul III – Secţie de Pediatrie şi compartimente de Endocrinologie, Diabetologie, Ginecologie;
– Etajul IV – Secţie de Medicină Internă cu compartimentele de Cardiologie, Gastroenterologie, Neurologie;
– Etajul V – Secţie de Chirurgie cu compartimentele Urologie, ORL, Ortopedie, Cardiologie, Chirurgie Generală;
– Etajul VI – Spaţii tehnice, farmacie şi birouri administrative.

Spitalul are şi cameră specială de decontaminare

Construcţia în sine, proiectarea şi circuitele din blocul operator al noului spital de la Mioveni, ce va fi operațional cel mai devreme în luna decembrie, fac în aşa fel încât orice risc de infecţie nosocomială să fie redus la zero. Suprafeţele sunt uşor de dezinfectat şi de întreţinut. Manevrabilitatea uşilor de acces şi a echipamentelor, instalaţia de ventilaţie şi climatizare reduc aproape de zero riscul de infecţii nosocomiale. Pentru limitarea accesului persoanelor neautorizate, a membrilor familiilor pacienţilor, pentru evitarea contaminării cu viruşi şi bacterii care pot fi purtate de persoanele din afara spitalului, fiecare intrare în secţiile spitalului este separată de celelalte prin uşi cu dispozitive electronice de control acces şi filtre de siguranţă, monitorizate video, precum şi cu sistem de ventilaţie propriu cu aport de aer proaspăt, care filtrează aerul la o puritate de 99,99% datorită sistemului avansat HEPA. Având în vedere că în oraşul Mioveni îşi desfăşoară activitatea şi platforma nucleară ICN-FCN, spitalul a fost dotat cu o cameră specială de decontaminare şi un adăpost antiatomic de 225 metri pătraţi, cu o capacitate de 100 persoane. În caz de urgenţe majore sau alte pericole, spitalul are 11 căi de evacuare pentru personal şi pacienţi, dintre care patru la subsol. Totodată, se regăsesec două generatoare şi două UPS-uri care vor asigura funcţionarea pentru 48 de ore în caz de avarie, fără să fie afectată activitatea. Spitalul a fost conceput să reziste şi la cutremure de până la 9,4 grade pe scara Richter.

Cât a costat noul spital

Costurile finale ale spitalului de la Mioveni se ridică la peste 60 de milioane de euro, din care aproximativ 20 de milioane de euro reprezintă finanțare prin programul PNDL II, iar 4 milioane de euro s-au alocat din Fondul de Rezervă al Guvernului României. Realizarea acestui important proiect a fost posibilă ca urmare a eforturilor administraţiei locale de la Mioveni, ce a asigurat din bugetul oraşului aproximativ 36 de milioane de euro.

4 ambulanţe pot fi preluate simultan

Spitalul de la Mioveni are 9,7 km de sisteme de ventilaţie care funcţionează independent pe fiecare încăpere;
Cel mai modern spital din România are, de asemenea, 8 lifturi de mare capacitate, cu destinaţii speciale pentru urgenţe, pacienţi, personal medical, vizitatori, instrumentar medical etc.
Un detaliu foarte important: noul spital are trei surse de alimentare cu energie electrică, dintre care două din reţeaua naţională şi una independentă – generator care poate funcţiona la capacitatea maximă a spitalului timp de 48 ore.
Pe acoperișul noului spital au fost montate panouri solare de 150 KW care pot asigura 25% din consumul zilnic de apă caldă al spitalului.
4 săli de operaţie pot funcţiona simultan la noul spital din Mioveni.
Și în cazul unui nefericit cod roșu dacă se produce un accident cu multe victime, Unitatea de Primiri Urgenţe a spitalului de la Mioveni poate prelua 4 ambulanţe simultan.

Distribuie!

Articol scris de Jurnalul de Arges

Abonează-te la newsletter!

Trimitem un newsletter pe zi, dimineața, cu știrile din ziua anterioară.

* indicates required

0 Comentarii

Ultimele articole


Loading RSS Feed