Federația Română de Fotbal a anunțat că înaintea meciurilor din turul al doilea al Cupei României, programate pe 6 și 7 august, vor fi ținute momente de reculegere în memoria lui Ion Iliescu, primul președinte al României după Revoluție, decedat la vârsta de 95 de ani.
Este o decizie luată și în contextul în care Guvernul a declarat 7 august drept zi de doliu național, în onoarea celui care a fost șef al Statului între 1990 și 1996, apoi între 2000 și 2004.
Fostul lider al FSN a fost internat pe 9 iunie în secția de terapie intensivă a Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”.
Pe data de 2 august, reprezentanții spitalului au anunțat că starea fostului președinte al României s-a deteriorat după instalarea progresivă a disfuncțiilor multiple de organe, cu afectare respiratorie severă și rezervă ventilatorie semnificativ redusă.
Potrivit gsp.ro, în zilele următoare, Guvernul va comunica detaliile cu privire la funeraliile de stat care vor fi organizate în onoarea primului președinte de după 1989.
Ion Iliescu a fost inculpat în Dosarul Mineriadei, din 13-15 iunie 1990, respectiv în Dosarul Revoluției.
Citește și: FCSB – Drita, joi, 7 august, de la ora 21.30, în turul trei preliminar din Europa League
0 Comentarii