Web Analytics

Ce ar pune notăriţa Ana Stan pe agenda de lucru, ca primar al Piteştiului

de | 20.02.2020 11:32 | Politica si Administratie

# Din postura de primar al Piteștiului, care ar fi dezideratul de la care nu ați face rabat sub nicio formă, orice ar fi?
– Aplicarea și respectarea legii de către toți cetățenii, fără excepție și fără discriminare, ceea ce va duce la recredibilizarea autorității publice, care va fi pusă în slujba cetățeanului, așezând pe fundamente corecte administrația publică.
# Ce înseamnă, pentru dumneavoastră, “fundament corect”!?
– Înseamnă o administrație cu profesioniști responsabili, a căror unică menire este să răspundă nevoilor comunității și interesului public.

„O reformă reală este absolut necesară în administrația publică locală”

# Ați realizat până acum o consultare publică cu cetățenii, în scopul de a elabora, împreună cu aceștia, agenda publică. Ce ați aflat? Ce își doresc piteștenii?
– Piteștenii, aproape fără excepție, doresc eliminarea birocrației excesive și sunt total nemulțumiți de calitatea administrației și a serviciilor publice. Încă nimeni nu este tras la răspundere pentru risipirea banului public, pentru lipsa de transparență și oportunitate în cheltuirea resurselor, iar constituirea bugetului local se realizează, de ani buni, prin derogare de la regulile privind finanțele publice locale și fără nicio legătură cu responsabilitatea, atât fiscal-bugetară, cât și responsabilitatea față de cetățeni. Bugetul comunității locale este dependent de resursele financiare proprii și nu s-au căutat soluții pentru atragere de fonduri europene sau extra-bugetare. De ce?! Poate din comoditate sau lipsa de responsabilitate, din păcate.
# Având în vedere nenumăratele subiecte abordate de mass-media locale cu privire la gravele abateri ale administrației locale de până acum, se poate spune că imaginea Primăriei Pitești a avut de suferit în ultimii 30 de ani. Ce ar fi de făcut în acest sens?
– O reformă reală este absolut necesară în administrația publică locală, bazată pe un amplu proces de audit al instituțiilor din aparatul administrației publice pentru a recredibiliza și moderniza instituțiile ce o compun, pentru ca administrația să devină mai suplă, mai puțin costisitoare, iar cetățeanul să fie beneficiarul real al serviciilor publice locale.
# Apropo de cetățean, credeți că este nevoie de o implicare reală a piteștenilor în luarea deciziilor care le influențează viața?
– Este nevoie de un parteneriat solid și corect între autoritatea locală și mediul de afaceri, de reconectare a administrației publice cu cetățenii printr-un dialog deschis și onest. Am observat că piteștenii au devenit mai interesați să participe la procesul decizional, fiind foarte implicați în viața comunității, dorindu-și un sistem public performant și eficient. Trăim cu toții într-o comunitate pentru care ne dorim mai multă transparență decizională, cu prioritate la interesul public, și asta se poate realiza doar cu oameni responsabili, profesioniști, integri și eficienți în tot ce întreprind.
# În concluzie, ce ați pune pe agenda dumneavoastră de lucru?
– Referindu-mă la prioritățile avute în vedere pentru realizarea proiectului de program de candidat, conform sugestiilor primite de la cetățeni, am în vedere următoarele: creșterea calității vieții piteștenilor prin susținerea și dezvoltarea unor domenii precum sănătatea, educația, salubritatea, cultura, ecologia, îmbunătățirea și construirea de baze de sport, agrement și locuri de joacă moderne; îmbunătățirea infrastructurii rutiere prin realizarea centurii ocolitoare de vest, transport public modern și interconectat cu zona metropolitană, precum și realizarea de parcări subterane și supraterane; creșterea siguranței cetățenilor prin reinstaurarea domniei legii prin aplicarea, fără discriminare și fără excepții, a prevederilor legale în vigoare.
Cristina Simion

 

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii