Web Analytics
scris miercuri, 12.03.2025

Ce a ajuns Laszlo Boloni să facă la 72 de ani, după ce a rămas șomer în fotbal

Ladislau Boloni a împlinit marți, 11 martie, vârsta de 72 de ani. Fostul fotbalist, actualmente antrenor, a povestit cum decurge viața lui după ce a rămas șomer, după despărțirea de Metz, din vara anului trecut.

Ce a ajuns Laszlo Boloni să facă la 72 de ani, după ce a rămas șomer în fotbal

Fostul câștigător al Cupei Campionilor din 1986 cu Steaua București duce un stil de viață excentric, la Nisa, pe Coasta de Azur a Franței, unde și-a cumpărat o vilă în perioada în care o pregătea pe AS Monaco.

Fostul câștigător al Cupei Campionilor cu Steaua București a mărturisit că nu a petrecut într-un mod spectaculos ziua sa de naștere în acest an și a dezvăluit cu ce-și mai ocupă timpul de când a devenit liber de contract, după despărțirea de Metz, din vara anului trecut.

„Care petrecere? În 72 de ani, de numai două ori mi-am serbat ziua. O dată pe la 7-8 ani, când mi-au organizat părinții ceva mai deosebit, iar a doua oară în anul 2003, când eram la Sporting și am împlinit 50 de ani. Nu mă dau în vânt după ele, e adevărat, dar nici nu s-a prea potrivit. Fiind născut în martie, mai mereu de ziua mea eram fie în cantonament, fie jucam, fie aveam meci, ca antrenor…

Dacă norii ne vor ocoli și va fi frumos, voi face ce-mi place mult de tot. Voi ieși în grădină și voi îngriji pomii fructiferi pe care îi am! Da, ce vă mirați așa?! N-aveți idee cât mă relaxează asta. Portocale, mandarine, dintr-astea specifice zonei mediteraneene. Ei, o livadă… Vreo 10-12 pomi, să-mi pierd vremea printre ei când simt nevoia de liniște”, a spus Boloni, potrivit iamsport.ro.

Citește și: Mihai Stoica a numit MVP-ul stagiunii în Superligă

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Argeșeni ajutați de Guvern

Executivul României a acordat ultimele ajutoare financiare pentru familii și persoane singure aflate în situații deosebite în campania electorală...