Web Analytics
scris miercuri, 31.10.2012

CCI Argeş a redevenit membru al Colegiului de Conducere al CCI a României

Prin sentinţa pronunţată pe 17 octombrie a.c. de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, Camera de Comerţ şi Industrie Argeş şi-a recăpătat calitatea de membru al Colegiului de Conducere al Camerei de Comerţ şi Industrie a României. Directorul general al CCI Argeş, Marian Pantazi, ne-a spus că decizia de excludere a instituţiei argeşene din Colegiul de Conducere a venit pe fondul poziţiei ferme avute de preşedintele său, Ion Brănescu, împotriva fărădelegilor care se petreceau în CCI a României. „S-a luat această decizie de excludere, dar s-a dorit, de fapt, excluderea prin ricoşeu a preşedintelui CCI Argeş din poziţia de conducere pe care o deţinea la CCI a României. Dl Brănescu şi toţi cei care au avut un cuvânt de spus împotriva preşedintelui Camerei de Comerţ a României, Mihai Vlasov, au fost excluşi. Printre excluşi s-a numărat şi CCI Vâlcea, CCI Arad, CCI Prahova, CCI Bacău. Noi ne-am căutat dreptatea în instanţă, iar instanţa a hotărât reprimirea CCI Argeş în Colegiu, fiindcă s-a dovedit a fi ilegală această excludere. Astfel, din 17 octombrie, ne-am recăpătat calitatea de membru al Colegiului de Conducere al CCI a României”, ne-a mai spus directorul general al CCI Argeş, Marian Pantazi. Iustina HARCO-BURCEA

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Petiție pentru apă la Stoenești

Orice ar face, primarul de la Stoenești nu scapă de șicanele opoziției, fiind evidențiate în mediul online diverse aspecte care sunt indicate a fi...